"Directorul Merck din Franţa a fost audiat la Tribunalul Judiciar din Marsilia, la finalul căreia judecătorul de instrucţie a decis să pună compania Merck sub acuzare pentru înşelăciune în formă agravată, în legătură cu modalităţi de informare implementate în momentul tranziţiei de la vechea la nouă formulă, în 2017", a anunţat grupul farmaceutic.
Medicamentul era prescris pentru probleme tiroidiene.
"Punerea sub acuzare nu vizează în niciun caz calitatea noii formule a medicamentului Levothyrox", a transmis compania, care a dat asigurări că vrea să facă "orice precizare necesară pentru a informa publicul că nicio infracţiune penală nu a fost comisă, de orice natură ar fi aceasta".
Noua compoziție modifica unii excipienți pentru a stabiliza produsul. Însă circa 31.000 de pacienți au depus plângeri în perioada martie 2017-aprilie 2018, după ce s-au confruntat cu reacții adverse, precum insomnii, dureri de cap, amețeli.
Ancheta penală a fost deschisă în 2018 pentru înşelăciune în formă agravată, omucidere şi vătămări involuntare.
Totodată, Curtea de Casație din Franța a respins în luna martie 2022, recursul civil al companiei Merck, împotriva despăgubirilor la care a fost condamnată în 2020 pentru circa 3.300 de pacienți.
"Atunci când compoziţia unui medicament se modifică şi când această evoluţie a formulei sale nu este semnalată în mod explicit în prospect, producătorului şi operatorului le poate fi reproşată o lipsă de informare a publicului, poate să cauzeze un prejudiciu moral", a decis instanța.