Jurnalul.ro Sport Fotbal international Zi de gală în Qatar: Patru pretendente la titlu intră azi în scenă la Cupa Mondială

Zi de gală în Qatar: Patru pretendente la titlu intră azi în scenă la Cupa Mondială

de Redacția Jurnalul    |   

Ziua a 4-a la Cupa Mondială aduce în scenă alte 4 echipe candidate la titlu. Germania, Spania și Belgia, toate cu pretenții la cel puțin un loc pe podium, și Croația, din postura de vicecampioană mondială, întâlnesc miercuri echipe mai slab cotate, dar capabile de surprize.

Maroc – Croația – ora 12.00

Stadionul Al Bayt, pe care a avut loc ceremonia și meciul de deschidere, îi găduiește pe nordafricanii naționalei Marocului aflați în căutarea îmbunătățirii performanței din 1986, când au atins optimile de finală. Conduși de fostul internațional marocan Walid Regragui, africanii vin după o serie de șapte meciuri fără înfrângere (V5, E2).

Vicecampioana mondială va încerca să-și valorifice statul de favorită, condusă de pe bancă de longevivul selecționer Zlatko Dalić și din teren de veteranul Luka Modrić, desemnat "Cel mai bun jucător” la precedenta Cupă Mondială. Acesta va avea alături 6 din coechipierii cu care pierdea finala din 2018, în fața Franței.

Cele două echipe se întâlnesc pentru prima dată, un caz destul de rar întâlnit în istoria fotbalului mondial.


Germania – Japonia – ora 15.00

Germania se află a cel de-al 17-lea turneu final consecutiv la Cupa Mondială, după ce a dominat calificările, încheind grupa cu 9 victorii și o înfrângere, cu 36 de goluri marcate și doar 4 primite.

„Die Mannschaft” vine totuși cu o frustrare, după ce la Cupa Mondială din 2018 și la Euro 2020 nu a reușit să ajungă în sferturile de finală. Înainte de aceste două turnee, Germania, antrenată acum de Hansi Flick, ajunsese de 7 ori în semifinalele ultimelor 9 turnee finale.

Japonia este și ea la a șaptea prezență consecutivă la Cupa Mondială. Asiaticii au încasat doar șase goluri în 18 meciuri, în calificări, depășind Australia în drumul spre Qatar.

O ieșire din grupă pare destul de puțin probabilă pentru Japonia, în condițiile în care mai au de înfruntat și Spania, o altă pretendentă la titlu.

Un aspect interesant al participării Japoniei la Cupa Mondială este calificarea în optimi, în 2018, când reprezentativa florii de cireș a ieșit din grupă la confruntare cu Senegalul, egalitatea perfectă necesitând aplicarea regulii de departajare referitoare la numărul mai mic de cartonașe galbene primite, fiind prima și singura ocazie când s-a aplicat acest criteriu în istoria turneelor finale.

Cele două s-au întâlnit de două ori până acum în meciuri amicale, ultima dată în 2006, când au încheiat la egalitate 2-2, anterior, în 2004, Germania învingând cu 3-0.


Spania – Costa Rica – ora 18.00

Confruntare latină cu potențial de spectacol fotbalistic intens.

Spania înfruntă Costa Rica în primul meci din Grupa E, în ceea ce va fi prima confruntare oficială a celor 2 echipe. Selecționerul Spaniei, Luis Enrique, a alcătuit o echipă inedită, în care 20 dintre cei 26 de jucători participă pentru prima dată la un turneu final al Cupei Mondiale. Sergio Busquets e singurul component al echipei care era în lot și în 2010, când Spania câștiga titlul și primea doar 2 goluri în tot turneul.

Costa Rica s-a calificat greu, la baraj, în dauna Noii Zeelende, și are o serie de 6 meciuri fără victorie la Campionatul Mondial.

Selecționerul Luis Fernando Suárez are o sarcină grea într-o grupă cu Germania, Spania și Japonia, dar va încerca să păstreze recordul pozitiv de a fi primit cel mult un gol în zece din ultimele 11 partide oficiale.


Belgia – Canada – ora 21.00

Este doar a doua confruntare a ocupantei locului secund în clasamentul FIFA cu Canada, după victoria cu 2-0 în amicalul din 1989. Selecționerul Belgiei, Roberto Martínez, știe că aceasta e ultima ocazie a generației de aur de a se impune la turneul final.

O a treia victorie consecutivă a Diavolilor Roșii în partidele de debut la Cupa Mondială ar putea fi de moral pentru De Bruyne și compania în fața unei echipe care revine la un turneu final prima dată după prezența din 1986.

Canadienii nu au ambiții deosebite, dar vin cu un moral bun după două amicale în care au remizat cu Bahrain (2-2) și au învins Japonia cu 2-1.

 

 

Subiecte în articol: cupa mondiala fotbal pretendente titlu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri