Jurnalul.ro Sport FRF a stabilit grupele Cupei României: Cine va fi interesat de „scurtătura spre Europa”?

FRF a stabilit grupele Cupei României: Cine va fi interesat de „scurtătura spre Europa”?

de Adi Munteanu    |   

După surpriza produsă de Corvinul Hunedoara în sezonul trecut, este de așteptat ca echipele cu pretenții la cupele europene din Superligă să trateze cu mai mult interes și Cupa României. În ultimii ani, echipe ca FCSB, CFR Cluj, Rapid sau Universitatea Craiova au desconsiderat pur și simplu competiția, prioritară fiind calificarea în play-off și clasarea pe podiumul Ligii 1.

Cupa României rămâne o competiție importantă în istoria fotbalului românesc, dar interesul scăzut din ultimii ani reprezintă un semnal de alarmă pentru FRF și cluburi. Prin reforme bine gândite, o strategie modernă de promovare și o implicare mai activă a echipelor mari, această competiție ar putea reveni la gloria de altădată, recâștigând inimile fanilor români. FRF se tot străduiește să mărească interesul, însă până acum preocuparea cluburilor rămâne mică. 

Chiar și forul european a observat că în afară de câteva țări unde Cupa prezintă o tradiție îndelungată și prioritate, precum Anglia sau Germania, în restul Europei interesul pentru Cupă s-a diminuat. Pentru mărirea mizei, UEFA a introdus o regulă prin care câștigătoarele de cupe naționale să participe în preliminariile Europa League și nu în Conference League. De altfel, interesul tot mai mic în ultimele decenii pentru cupele naționale a dus și la desființarea de către UEFA a Cupei Cupelor în 1999. Competiția a avut în ultimii ani o medie europeană de doar 15.000 de spectatori pe meci, iar sponsorii au început să se retragă.

„N-a crescut interesul,
dar a crescut dezinteresul”

FRF a încercat în ultimii ani creșterea interesului pentru Cupa României, introducând sistemul cu grupe, a mărit considerabil primele pentru victorii, calificare și câștigarea trofeului. Nici așa Cupa României nu a generat un interes foarte mare, asta și pentru că s-a aglomerat foarte mult calendarul. Până la introducerea sistemului cu grupe, o echipă și Liga 1 care câștiga Cupa României juca doar cinci meciuri pe parcursul unui an. Acum, o echipă din primul eșalon dispută șapte meciuri pentru a pune mâna pe trofeu. În condițiile în care, de exemplu, FCSB participă în faza principală a Europa League, unde are opt meciuri, este puțin probabil ca Gigi Becali să aibă o prioritate Cupa României. Cum nu a mirat pe nimeni că anul trecut trofeul a fost câștigat de Corvinul, singura echipă din eșalonul secund de pe continent care a jucat în cupele europene. Asta pentru că a fost singura echipă românească interesată cu adevărat de Cupă.

Nici în acest an nu se prevede un reviriment pentru a doua competiție a fotbalului de la noi, chiar dacă, cu doar 7 meciuri prinzi Europa în a doua competiție de pe continent. În plus, în caz de eliminare din preliminarii, mai ai o șansă în Conference League. Prin comparație, locurile 2-3 în Liga 1 sunt eligibile doar pentru Conference League și eliminarea nu duce nicăieri, așa cum CFR și Universitatea Craiova au rămas vara asta în afara cupelor europene. 

Chiar dacă declarativ mai toate echipele își propun câștigarea Cupei, ele vor prefera în continuare să folosească jucători tineri sau rezerve, ceea ce va duce la o competiție de calitate mai slabă și la o pierdere de interes din partea fanilor. „N-a crescut interesul, dar a crescut dezinteresul”, spun criticii noului sistem introdus de FRF. Nici exemplul Corvinului, care a făcut totuși o figură frumoasă pentru condiția ei, nu a convins granzii Ligii 1, care rămân obsedați de play-off,  campionat și visează doar banii din Champions League.

FCSB - Dinamo, în prima etapă

Motivul pentru care FRF a introdus sistemul cu play-off și play-out a fost mărirea numărului de meciuri FCSB-Dinamo, care aduc audiențe. „Vă dați seama ce interes va fi când vor exista patru derby-uri FCSB-Dinamo pe an. Două în campionatul regular și două în play-off”, spunea Răzvan Burleanu în vara lui 2015 când a debutat noul sistem de desfășurare a Ligii 1. Doar că Dinamo n-a mai prins play-off-ul și am avut parte de 4 meciuri FCSB cu Pandurii, ASA TG Mureș, Astra, Poli Iași sau Gaz Metan Mediaș. Ei bine, anul ăsta vom avea un meci Dinamo-FCSB în plus, în Cupa României, chiar în debutul grupelor, pe 30 octombrie. 

Grupele Cupei

Grupa A: Rapid, CFR Cluj, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Botoșani, CS Afumați, FC Argeș.

Grupa B: FCSB, Universitatea Craiova, Petrolul, Dinamo, Agricola Borcea, Metalul Buzău.

Grupa C: UTA, Farul, Hermannstadt, Poli Iași, Unirea Ungheni, Sănătatea Cluj.

Grupa D: Oțelul, Sepsi, ACSM Reșița, Csikszereda, SCM Rm. Vâlcea, Unirea Alba Iulia.

Prima etapă programează pe 30 octombrie meciurile FC Argeș - CFR Cluj, FC Botoșani - Rapid, CS Afumați - Ceahlăul, Metalul Buzău - Univ. Craiova, Dinamo - FCSB, Agricola Borcea - Petrolul, Sănătatea Cluj - Farul, Poli Iași - UTA, Unirea Ungheni - Hermannstadt, Unirea Alba Iulia - Sepsi, Csikszereda - Oțelul, SCM Râmnicu Vâlcea - ACSM Reșița.

Rămâne de văzut cu ce formulă de echipă va aborda FCSB întâlnirea de Cupă cu Dinamo de pe 30 octombrie, având în vedere că partida cu „câinii” este programată între două meciuri de Europa League, pe 24 octombrie joacă la Glasgow, cu Rangers, iar pe 7 noiembrie, acasă, cu danezii de la Midtjylland.

 

Calendarul Cupei României

Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024
Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024
Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024
Sferturi de finală: 2 aprilie 2025
Semifinale: 23 aprilie 2025
Finala: 14 mai 2025

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri