Jurnalul.ro Editoriale Curajul cu dublă măsură

Curajul cu dublă măsură

de Serban Cionoff    |   

„Ce se va întâmpla dacă Rusia atacă Ucraina?” Acesta este întrebarea care stă pe buzele foarte multor lideri politici, a geostrategilor, ca și a noastră, a simplilor cetățeni, căreia, într-o recentă intervenție televizată, a ținut să îi dea răspuns fostul președinte și actualul europarlamentar Traian Băsescu.

Calitate în care, tot zilele trecute, într-o intervenție rostită în fața Parlamentului European, a avertizat că Rusia dorește să restabilească zonele de influență din timpul URSS și a cerut statelor membre ale blocului comunitar să intervină. Luări de atitudine despre care putem discuta fără inhibiții și fără prejudecăți, nu înainte de a ne întreba: de ce europarlamentarului român Traian Băsescu nu i-a reținut atenția și faptul că, în mesajul pe care președintele Volodimir Zelenski l-a transmis cu ocazia proclamării zilei de 16 februarie ca „Zi a unității”, nu s-a făcut o singură referire la populația de etnie română trăitoare în Ucraina? Deși românii, care reprezintă a treia comunitate etnică trăitoare în această țară, sunt supuși unor mari discriminări și privațiuni. Și asta nu de azi-de ieri. Oare nu era cazul ca bătăiosul membru al Parlamentului European-investit prin votul unei semnificative părți a electoratului din scumpa noastră patrie,  ca și din diaspora- să fi adus această situație absolut inacceptabilă în atenția colegilor săi și să le spună că, în pofida unor asemenea nedreptăți, România este solidară cu Ucraina,declarându-se dispusă să ofere găzduire și ajutor refugiaților veniți de aici? Firește că era, dar nu a fost să fie!

 Mergând pe firul evenimentelor, ajungem la constatarea că, de fapt, nici nu prea există dovezi că acest dureros subiect s-ar fi aflat în atenția lui Traian Băsescu în cei zece ani petrecuți la Palatul Cotroceni. Pentru ca, abia prin noiembrie 2015, același Traian Băsescu - de acum liber de contractul cu instituția Președinției României - l-a mustrat aspru pe succesorul său, Klaus Iohannis, pentru că în cursul vizitei la Kiev nu a avut ca obiectiv și problema celor 500.000 de români din Ucraina și nici nu s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românești din această țară. De parcă el,Traian Băsescu, în cei zece ani în care și-a binemeritat faima de Amiral al Dezastrului Național, s-ar fi bătut cu autoritățile de la Kiev și ar fi obținut mari reușite pe acest subiect arzător și dureros!  Ceea ce, până la urmă, nu poate să nu ne ducă cu gândul la dubla măsură cu care Traian Băsescu evaluează problematica apărării libertăților și a susținerii drepturilor tuturor românilor din interiorul și din afara granițelor statului nostru.  

 Dincolo de aceste observații, întemeiate cred eu, să îi recunoaștem, însă, lui Traian Băsescu, meritul că, fie și acum, la jumătatea mandatului său de parlamentar european, și-a luat curaj și spune, răspicat, lucrurilor pe nume în ceea ce privește foarte posibilele intenții ale regimului lui Vladimir Putin. Motiv pentru care aștept ca domnia sa să dea dovadă de același curaj și să recunoască adevărul- pe care, desigur, îl știe cel mai bine și direct de la sursă-, în ceea ce privește identitatea celui care avea pseudonimul Petrov în relația cu Securitatea. Mai ales acum, după ce Grupul de Investigații Politice a adus noi și categorice probe care ar putea să atârne foarte greu în dosarul de la Înalta Curte.

  Așteptare câtuși de puțin exagerată dacă punem în balanță curajul care i-a trebuit lui Traian Băsescu pentru a-l da de gol pe temutul  Vladimir Putin și curajul de care  ar trebui să dea dovadă, confirmând sau informând, grelele semne de întrebare despre un anumit, nu chiar minor, episod din propria biografie. 

 Sau, și de data asta, curajul lui Traian Băsescu operează tot cu o dublă măsură?...     

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri