Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curtea de Conturi a României a semnat un acord de consultanţă cu Banca Mondială

Curtea de Conturi a României a semnat un acord de consultanţă cu Banca Mondială

Curtea de Conturi a României  şi Banca Mondială au semnat în această săptămână un Acord de Servicii de Consultanţă Rambursabile pentru o durată de 34 de luni, potrivit unui comunicat al Curţii de Conturi, remis, vineri, AGERPRES.

Activităţile realizate cu sprijinul Băncii Mondiale fac parte din proiectul CCR-SAI pentru cetăţean - SIPOCA 744, proiect finanţat din Programul Operaţional Capacitate Administrativă a cărui implementare a început în luna septembrie 2019.

Prin acest proiect, Curtea de Conturi a României îşi propune consolidarea capacităţii instituţionale de a realiza activitatea de audit public extern în conformitate cu standardele internaţionale în domeniu şi aşteptările societăţii.

În cadrul ceremoniei de semnare, preşedintele instituţiei, Mihai Busuioc, a subliniat importanţa derulării acestui proiect prin care Curtea de Conturi a României face un pas înainte pentru a veni mai aproape de cetăţeni, devenind astfel un "SAI pentru cetăţean".

"Contractul semnat cu Banca Mondială, în calitate de furnizor de expertiză, reprezintă încă un pas asumat alături de colegii mei pentru îndeplinirea unui deziderat al mandatului meu, respectiv modernizarea şi dezvoltarea Curţii de Conturi a României. Prin acest proiect finanţat din fonduri europene, SIPOCA 744, ne propunem să construim dimensiunea europeană a Instituţiei Supreme de Audit din România, continuând eforturile de modernizare, actualizare şi rafinare a actului de audit realizate în anii din urmă. Fie că vorbim de analiza funcţională şi de elaborarea unui proiect de strategie instituţională pe termen mediu, fie că ne referim la actualizarea standardelor de audit şi perfecţionarea continuă a personalului de specialitate, sunt convins că partenerul nostru, Banca Mondială, va oferi servicii de cea mai înaltă calitate şi expertiză", a spus Busuioc, citat în comunicat.

La rândul său, Tatiana Proskuryakova, managerul de ţară pentru România şi Ungaria a Băncii Mondiale, a arătat că România este o ţară ce a realizat o evoluţie remarcabilă din momentul aderării la Uniunea Europeană.

"Rămân însă câteva provocări pe care trebuie să le depăşească, iar una dintre ele este întărirea capacităţii administrative. Sunt convinsă că expertiza noastră globală poate constitui un factor cheie în transformarea Curţii de Conturi din România într-o instituţie etalon în ţară şi în Europa", a precizat Proskuryakova, cu ocazia semnării acordului între cele două instituţii.

Instituţia Supremă de Audit din România îşi propune prin acest proiect să răspundă provocărilor emergente ale societăţii contemporane aflate într-o permanentă transformare, să îşi redefinească, prin profesionalism şi transparenţă, imaginea pe care o are în societate şi, astfel, să devină un motor de dezvoltare şi un factor de echilibru care să aducă valoare adăugată în viaţa cetăţenilor în slujba cărora îşi desfăşoară activitatea.

AGERPRES

Subiecte în articol: curtea de conturi Banca Mondiala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri