Curtea Supremă a Turciei l-a achitat pe jurnalistul Mehmet Altan de acuzaţia de legături cu reţeaua clericului Fethullah Gulen, acuzat de guvernul de la Ankara că a orchestrat tentativa de lovitură de stat din 2016, informează vineri agenţia Anadolu, preluată de Reuters.
Aceeaşi instanţă i-a achitat în acelaşi dosar pe alţi doi ziarişti, Ahmet Altan, fratele primului inculpat, şi pe Nazli Ilicak, însă a reţinut că aceştia au sprijinit reţeaua lui Gulen.
Fraţii Altan fuseseră condamnaţi în februarie anul trecut la închisoare pe viaţă. Ilicak, acuzată că a divulgat secrete de stat, a primit tot atunci o sentinţă de cinci ani şi zece luni de detenţie. AGERPRES