Jurnalul.ro Ştiri Externe Curtea Supremă din Pakistan a achitat o femeie condamnată la moarte pentru blasfemie

Curtea Supremă din Pakistan a achitat o femeie condamnată la moarte pentru blasfemie

Curtea Supremă din Pakistan a achitat o femeie creştină, miercuri, care a fost condamnată la moarte pentru blasfemie în urmă cu opt ani, scrie BBC.

Asia Bibi a fost condamnată în 2010, după ce a fost acuzată că l-a insultat pe Profetul Muhammad, când se certa cu vecinii. Aceasta a spus tot timpul că este inocentă, însă a petrecut mai mult de opt ani în izolare.

Curtea Supremă din Islamabad a hotărât că tânăra poate părăsi închisoarea din Sheikupura, din apropiere de Lahore.

“A fost achitată în toate capetele de acuzare”, a declarat judecătorul Sadiq Nisar, când a anunţat verdictul, adăugând că Asia Bibi, care se află în detenţie, va fi eliberată “imediat”. În urma verdictului, securitatea din Islamabad a fost puternic întărită.

Procesul la care tânăra a fost supusă şi, ulterior, condamnată la moarte, a început după o ceartă pe care aceasta a avut-o cu un grup de femei, în iunie 2009. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri