Jurnalul.ro Ştiri Observator Custodele Coroanei: Vă doresc tuturor o sărbătoare de 10 Mai cu speranţă și încredere

Custodele Coroanei: Vă doresc tuturor o sărbătoare de 10 Mai cu speranţă și încredere

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a transmis un mesaj tuturor românilor cu ocazia sărbătorii naţionale de 10 Mai, Ziua Regalităţii.

„Astăzi este sărbătotarea naţională de 10 mai. În fiecare an, Palatul Elisabeta deschide larg porţile pentru mii de români din ţară, din Republica Moldova şi din toate colţurile lumii. Din păcate, în acest an, nu putem face la fel. Suntem în gând alături de toţi cei care sărbătoresc astăzi Coroana Română, istoria noastră modernă şi aspiraţiile noastre de libertate, progres şi democraţie. De-a lungul unui secol şi jumătate, toate generaţiile familiei noastre au luat parte la această mare sărbătoare românească, a primăverii şi a identităţii naţionale. Chiar dacă zilele acestea sunt dificile pentru noi toţi, vă doresc tuturor o sărbătoare de 10 Mai cu speranţă, încredere şi convingerea în destinul ţării noastre. La mulţi ani!", se arată în mesajul Custodelui Coroanei.

Anul acesta, Ziua Regalităţii va fi una fără evenimente, în contextul epidemiei. Vor fi depuse coroane de flori la Statuia Regelui Carol I şi la bustul Regelui Mihai I din Bucureşti.

În 2015, Camera Deputaţilor a decis ca 10 mai să fie sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează trei momente istorice - începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: majestatea sa margareta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri