Cele mai multe dintre expresiile colportate în voievodatele carpatice de călăreții stepelor din nordul Mării Negre, aciuați aici prin împingerea lor de către alte popoare nomade urnite din străfundurile Asiei spre Europa, s-au pierdut probabil în negura vremurilor. Inclusiv purtătorii acestor cuvinte cu miez persan sau arab au fost asimilați cultural. Câteva însă au rezistat probei timpului răzbătând astfel până la noi. Dar să amintim câteva, întru elucidare: „«Berechet», de pildă, a intrat în românește pe filieră cumană - baraχat = benedictus [Codex Cumanicus, 1303]. În limbile turcice a fost preluat din arabă, unde baraka(t) provine din rădăcina «brk», trimițând către binecuvântarea lui Dumnezeu, abundență”, a remarcat antropologul Gheorghiță Ciocioi.
A arăta respect stând în genunchi
În continuare: „«Bərākā» sau «bərāktā» în siriacă se tălmăcește prin: rugăciune în genunchi, dar și prin binecuvântare, abundență, fertilitate. Este sinonim cu cuvântul ebraic «barakah», derivat din «berek» - «genunchi» (conf. akkadiană «birku» = «genunchi»). Substantivul arab este derivat din forma aramaică a verbului «a arăta respect stând în genunchi», «a fi binecuvântat». Termenul este folosit astăzi, în Balcani, mai cu seamă în turcă și bulgară unde se pronunță la fel ca în românește”.
Primăvara cu trandafiri
Alt cuvânt cu rezonanțe orientale: ghiolban. Ce conotații are și cum a ajuns să penetreze vocabularul românesc? Etnologul Gheorghiță Ciocioi: „Termenul este preluat de la sud de Dunăre, unde a devenit chiar nume de familie: Ghiulbarov, Ghiulbarev. Ghiulbar, astăzi arhaism în Balcani, are același înțeles ca la noi: lipsit de educație”. Aprofundat (științific): „Originea termenului este limba turcă: gül = trandafir, bahar = primăvară. «Primăvară cu trandafiri» este o expresie cu înțelesul de «copil din flori», «cu ghimpi», prost crescut, ajuns matur fără a fi primit vreo educație. În românește, ghiolban”.
Colivă cu pătrunjel
Facem loc, în continuare, unui cuvânt crescut din limba greacă: coliva. „La români - aprecia etnologul Gheorghiță Ciocioi - se face cea mai bună colivă din lume. Ea e preparată nu doar în toate țările ortodoxe și în Biserica greco-catolică, ci și în unele Biserici din Orientul Mijlociu. Cu semnificația bine știută. De Anul Nou, de exemplu, fac colivă și turcii. O prăjitură delicioasă pentru ei. Grecii, în unele părți, îi adaugă adeseori... pătrunjel. Unele popoare slave o numesc «kutea» (de la cuvântul grec κόκκος- bob)”.
Securea cu care a fost tăiat capul diavolului
Revenind la expresiile pripășite pe Dunăre dinspre marele Est: baltag (arma cu care fiul Victoriței a răzbunat moartea tatălui cioban - vezi „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu): „Este un cuvânt de origine mongolă care a fost împrumutat în românește prin intermediul limbilor turcice (cel mai probabil din cumană). În turca veche, baltagul este cunoscut sub formele balto sau baldu. Cea mai veche menționare a baltagului într-o limbă turcică e întâlnită într-un text uigur de dinainte de anul 900, unde se vorbește de o secure cu care a fost tăiat capul diavolului. În turca kipceak baltagul (ca topor de data aceasta) este menționat în 1312 [Abu Hayyan, Kitabu'l-Idrak]”. În plus: „În limbile turcice moderne este cunoscut mai ales sub formele: balta’, balta, palta”.
Sîçan - Săceanu - șobolan
„Deși, la prima vedere, pare un nume românesc, originea numelui Săceanu este turcă - a mai reliefat antropologul Gheorghiță Ciocioi. A cunoscut o largă răspândire în Balcani (Săceanov e cea mai cunoscută formă a acestui nume de familie, inițial - un supranume), iar în Valahia a fost adus de băjenarii sud-dunăreni (ultima «intrare» a purtătorilor acestui nume: 1812), românizându-se în deceniile următoare. În turcă, termenul «sîçan» se tălmăcește prin rozător, șoarece mai mare, șobolan”.
Numele este mai răspândit la sud de Balcani decât la noi.
Ce ziceți de o „zăbavă”?
Alt mister risipit de etnologul Gheorghiță Ciocioi: „«Zăbavă» e un termen vechi slav, păstrat cu sensul inițial în sârbă, croată, slovenă și macedoneană. Zăbava se tălmăcea în trecut prin ceea ce numim astăzi divertisment, petrecere, ceva ce nu are legătură cu munca, la care adăști ca să te amuzi, distrezi, «veselindu-te» (la o priveliște/ spectacol, «întreținere» între prieteni). La noi (și la bulgari) a capăt sensul de a mai rămâne pentru o vreme într-un loc, a mai petrece un timp undeva, a mai întârzia”.
„Sima” la feminin
Un nume cu înțelesuri uitate: „Sima e un nume folosit la noi, dar și în Balcani. E o prescurtare a numelui de Simeon, Simion - puțin întrebuințat în forma sa întreagă. Sima e întâlnit în documente mai mult ca nume feminin. În vestul Bulgariei, Timoc, Serbia de sud, Sima e, de fapt, o formă locală a numelui masculin Simo”, a subliniat Gheorghiță Ciocioi.
Un dregător turc
Alt nume cu conotații pierdute astăzi este „Nazâru”. „Numele vine fără îndoială din turcescul «nazîr» și se traduce prin dregător, ministru”, a mai menționat etnologul Gheorghiță Ciocioi.
De ce numele de Mrkša nu e totuna cu cel de Mircea
Chiar, de ce? Urmează explicații cu rezonanțe istorice: „Numele despotului sârb Mrkša Žarković (1396-1414) a fost păstrat în latinește (redacția cancelariei de Dubrovnik) sub forma Merchxe Xarchonich ori Merchse, iar în medio-bulgară sub cel de Mărkoșa Jarkovici. Numele despotului sârb s-ar tălmăci «cel cu chipul/ tenul întunecat», pornind de la rădăcina «mrk» - «întuneric» (mănăstirea Mraconia de la noi își are și ea numele de aici), fiul lui Jarko (Žarković)”. Nu în ultimul rând: „În scrieri de redacție medio-bulgară, numele este și mai limpede redat: Mărkoșa (Mrk(k)oja = piele întunecată). Așadar, departe de Mirceo (Mirce, Mirko etc,) ce pornește de la o cu totul alta rădăcină
(Mirko - Mir+ko, Mirceo - Mir+ ceo). Rădăcinile «mrk» și «mir» ale celor două nume, în sârbă, au cu totul alte înțelesuri”.
Minunea scrisă din Crimeea
1303 (11 iulie) este anul scoaterii la lumină a unui cărțoi legendar: Codex Cumanicus (găsit de călugării fransciscani în Crimeea), „dicționar” din care românii au preluat mai multe cuvinte, printre care și termenul „berechet”.
Primăvară cu trandafiri» este o expresie cu înțelesul de «copil din flori», «cu ghimpi», prost crescut, ajuns matur fără a fi primit vreo educație. În românește, ghiolban”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
Zăbava se tălmăcea în trecut prin ceea ce numim astăzi divertisment, petrecere, ceva ce nu are legătură cu munca, la care adăști ca să te amuzi, distrezi, «veselindu-te», Gheorghiță Ciocioi, etnolog
«Berechet» a intrat în românește pe filieră cumană, iar în limbile turcice a fost preluat din arabă, unde baraka(t) provine din rădăcina «brk», trimițând către binecuvântarea lui Dumnezeu, abundență”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Baltag este un cuvânt de origine mongolă care a fost împrumutat în românește prin intermediul limbilor turcice (cel mai probabil din cumană). În turca veche, baltagul este cunoscut sub formele balto sau baldu”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog