Se scrie mult în miezul iernii, în contextul celebrării Unirii Principatelor Române. Dar se rostogolesc mereu aceleași fraze, se evocă aceleași figuri istorice, se jalonează istoria cu aceleași date. De-aceea, poate, găsesc cuvenit să vorbim astăzi despre un alt ianuarie, cel al anului 1870, în care personalități dintre cele mai puternice ale neamului românesc s-au întâlnit.
Alexandru Ioan Cuza se afla în surghiun. Pe tronul de la București se așezase deja Principele Carol de Hohenzollern. Eminescu, tânărul Eminescu, era student audiant la Viena.
În Ajunul Anului Nou, studentul vizionar, împreună cu alți câțiva colegi români, hotărăște să meargă cu plugușorul la Alexandru Iona Cuza. Fostul domnitor avea o casă lângă Viena. E însă și perioada în care îl știm bolnav de cancer, mergând să se trateze nu departe de casa sa, în sanatoriul Ober-Dobling, o vilă majestuoasă, situată în mijlocul unui parc superb. Istoria nu consemnează unde anume se afla Cuza la ceasul plugușorului studenților români. Să fi fost acasă la el sau la sanatoriu? Știm însă că, pe 3 ianuarie, la întâlnirea de început de an a studenților, care avea să aibă loc la Schonbrunn, Eminescu ține un discurs în care evocă și întâlnirea cu principele român.
Tot despre întâlnirea Cuza-Eminescu mai găsim o informație: spionul lui Carol I pe lângă Cuza trimite vorbă la stundeții l-au aflat pe fostul domnitor „întunecat în sufletul său”.
În același ianuarie al anului 1870, țăranii cu drept de vot din Mehedinți îl aleg pe Al. I. Cuza drept reprezentant al lor în Parlamentul de la București. Faptul că mehedințenii, dintre toți oltenii – ca și dintre toți românii – au făcut această alegere, nu e lipsit de semnificații. Să ne amintim că la 8 mai 1866, la Vârciorova, nu departe de Turnu Severin, tânărul prinț ce avea să-i ia locul lui Cuza cobora de pe vaporul care-l adusese pe Dunăre. Carol I rememorează acest moment cu cuvintele “Punând piciorul pe acest pământ sacru, m-am şi făcut român”, iar iubirea lui față de severineni, față de mehedințeni, a fost fără margini, considerând că aceea este poarta de intrare a României. Dar și dragostea oltenilor pentru Cuza era fără margini..............