Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Piaţa auto: Nouă mărci auto au performat mai bine în România decât în Europa în 2023

Piaţa auto: Nouă mărci auto au performat mai bine în România decât în Europa în 2023

de Redacția Jurnalul    |   

Nouă mărci de volum au performat mai bine în România decât în Europa în 2023 dintr-un total de 30, în timp ce restul de 21 au cote de piaţă sub media europeană, anunță Ziarul Financiar.

Veniturile populaţiei, preferinţele clienţilor de pe piaţa locală, reţeaua de dealeri, dar şi importanţa pieţei în ochii producătorilor, toate sunt elemente care influenţează cota de piaţă a mărcilor auto în Europa, dar şi pe plan local.

Doar nouă mărci din top 30 prezente pe piaţa locală au închis anul 2023 cu o cotă de piaţă peste cea europeană, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile şi poliţiei din România, centralizate de ZF.

Dacia, Toyota, Skoda, Renault, Hyundai, Ford, Suzuki, Mazda şi Honda sunt mărcile care au performat în România mai bine decât la nivel european, obţinând local o cotă de piaţă mai mare. Piaţa europeană luată în calcul este formată din Uniunea Europeană, EFTA şi Regatul Unit.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Dacia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri