Solicitarea a fost trimisă printr-o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Solicităm pregătirea unui nou pachet de sprijin financiar pentru fermierii români. De asemenea, cerem identificarea și punerea la dispoziție în regim de urgență a unor fonduri europene suplimentare pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport (terestru, fluvial, maritim) care să facă față volumului adițional de mărfuri ucrainene transportate, consolidarea culoarelor verzi de transport, dezvoltarea capacitaților de stocare a grânelor pe teritoriul României”, susține Dan Motreanu.
Aceasta spune că presiunea pe infrastructura de transport a României și pe sectorul agricol din țara noastră va crește, după ce Rusia a atacat porturile ucrainene Reni și Ismail, esențiale pentru transportul mărfurilor ucrainene pe Dunăre și după stoparea acordului internațional privind transportul grânelor din Ucraina pe Marea Neagră.
„Fermierii români sunt grav afectați de efectele influxului de cereale ucrainene la prețuri reduse, iar sprijinul financiar al Comisiei Europene pentru contracararea situației este, din păcate, insuficient. Fermierii români au ajuns să lucreze în pierdere”, mai arată europarlamentarul.
Conform acestuia, agricultorii români primesc în continuare cele mai mici subvenții, mult sub media Uniunii Europene.
„Reamintim faptul că Parlamentul European a adoptat, recent, o rezoluție care prevede și accelerarea procesului de convergenţă al plăților directe din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC). În acest fel, sumele acordate fermierilor români ar urma fie cât mai apropiate de cele din statele din vestul si sudul Europei”, a mai scris pe Facebook Dan Motreanu.
(sursa: Mediafax)