Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dan Nistor (U Craiova): Începem să învăţăm să câştigăm trofee

Dan Nistor (U Craiova): Începem să învăţăm să câştigăm trofee

Fotbalistul echipei Universitatea Craiova, Dan Nistor, a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu CFR Cluj din Supercupa României, că el şi colegii săi au început să înveţe cum se câştigă trofeele.

"E foarte bine pentru mine, pentru echipă. Începem să învăţăm să câştigăm trofee. Azi a fost un joc foarte greu, cei de la CFR s-au apărat foarte bine, iar eu spun că la penalty-uri putea câştiga oricine. Din fericire, noi am câştigat Supercupa. E un trofeu meritat care ne va da putere de muncă pe viitor", a afirmat Nistor la postul Digisport.

"Eu personal am o foarte mare foame de trofee şi nu vreau să mă opresc aici. Noi am scris istorie pentru acest club pentru că e prima Supercupă a Universităţii Craiova", a adăugat mijlocaşul.

Universitatea Craiova a cucerit în premieră Supercupa României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu 4-2 la loviturile de departajare, sâmbătă seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci în care scorul a fost 0-0 după cele 90 de minute regulamentare.

U Craiova este a zecea echipă care câştigă Supercupa României.
AGERPRES

Subiecte în articol: dan nistor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri