Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: De când a început “eliminarea” drepturilor magistraților?

Dan Voiculescu: De când a început “eliminarea” drepturilor magistraților?

Profesorul Dan Voiculescu explică într-o postare pe blogul personal de când au început să fie „eliminate” drepturile magistraților.

„În aceste zile, magistrații reclamă presiunea politică asupra propriului statut. Fenomenul nu este nou. S-a resimțit, mai mult sau mai puțin evident, sub aproape toate guvernările care s-au succedat în ultimii 30 de ani.

Moștenind o tradiție cu vechi accente autoritariste, cei mai mulți deținători ai puterii politice din România au avut constant reflexul de a-și lărgi prerogativele în detrimentul celorlalte puteri fundamentale și al democrației, în general.

Însă, începând cu anul 2005, cu primul mandat al lui Băsescu Traian, ingerințele politicului asupra justiției s-au generalizat. În regimul protocoalelor secrete, s-a creat un întreg sistem de presiune asupra independenței magistraților. În presă s-au dezbătut cazuri concrete în care magistrații primeau “indicații” asupra soluțiilor care “se potriveau” cu interesele puterii politice.

De altfel, înregistrarea audio, necontestată nici măcar de protagonist, prin care Băsescu Traian povestește cum “dezbătea” soluția “dosarului Voiculescu”, cu judecătorul de caz și șeful unui serviciu secret, constituie o probă copleșitoare referitoare la intervenția politicului în justiție. Dincolo de orice simpatii și antipatii politice, într-un stat democratic serios o astfel de dovadă ar fi declanșat un veritabil cutremur instituțional.

În mod evident, cazul invocat nu a fost o excepție. Între 2005 și 2014 s-a creat și s-a consolidat precedentul supremației politicului în raport cu Justitia. Iar rezultatele se văd inclusiv în aceste zile când, într-un consens parlamentar rarisim, pensiile magistraților au fost reduse semnificativ”.

Citește mai mult pe blogul personal

Subiecte în articol: Dan Voiculescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri