Jurnalul.ro Ştiri Observator Dăncilă: Măsurile pentru cei care au greşit în cazul fetiţei din Mehedinţi trebuie să fie foarte dure

Dăncilă: Măsurile pentru cei care au greşit în cazul fetiţei din Mehedinţi trebuie să fie foarte dure

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că măsurile trebuie să fie "foarte dure" în cazul celor care au greşit în cazul fetiţei din Mehedinţi, adăugând că a cerut de la toate ministerele situaţia legată de acest copil şi că o va face publică.

"Am ţinut legătura atât cu ministrul de Interne cât şi cu ministrul Muncii, am încercat să mă informez despre ceea ce se întâmplă pentru ca dincolo de măsurile pe care le vom lua, şi vreau să subliniez de la început, măsurile trebuie să fie foarte dure cu cei care au greşit, pentru că este inadmisibil să existe un asemenea comportament legat de un copil. Dincolo de măsurile pe care le vom lua, dincolo de ancheta pe care am cerut-o ministerelor, dincolo de modul în care fiecare a reacţionat legat de acest caz, trebuie să nu uităm că este vorba de un copil, un copil care a fost bruscat, un copil care a plecat dintr-o familie în care a stat opt ani de zile, acolo a făcut primii paşi, acolo a spus pentru prima dată 'mama', acolo s-a obişnuit acel copil, iar faptul că a fost luat într-un mod în care a zguduit, cred, foarte multe femei, foarte multe familii, foarte mulţi oameni este incalificabil. (...) Mâine am cerut de la toate ministerele situaţia legată de Sorina şi o voi face publică", a afirmat Viorica Dăncilă duminică seara, la Antena 3.

Premierul a criticat modul de acţiune al procurorului în cazul fetiţei.

"Faptul că un procuror şi-a permis să târască fetiţa, să bruscheze fetiţa într-o ţară care este stat european, într-o ţară în care spunem că justiţia trebuie să fie independentă, dar şi drepturile omului trebuie respectate, într-o ţară în care acuzăm abuzurile, acest lucru a creat foarte multă emoţie", a spus ea.

Viorica Dăncilă a precizat că ministrul Muncii a luat legătura cu Ambasada SUA în România pentru a putea consilia fetiţa.

"Trebuie o anchetă amplă din punct de vedere al modului în care au acţionat instituţiile statului până la ceea ce este mai bine pentru Sorina", a mai spus premierul.

Totodată, şeful Guvernului i-a felicitat pe cei care au reacţionat în legătură cu acest caz.

"Acest lucru arată că ne pasă, că dăm dovadă de solidaritate, că suntem interesaţi de soarta unui copil", a mai spus premierul Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat sâmbătă că "a cerut corpurilor de control ale ANPDCA şi ANPIS să fie luni dimineaţă la prima oră în Dolj şi Mehedinţi, pentru a întocmi un raport amănunţit al situaţiei", subliniind că persoanele care vor fi găsite vinovate vor fi sancţionate.

Poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Mehedinţi, însoţiţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au descins vineri dimineaţă în casa unei familii din Baia de Aramă pentru a lua o fetiţă de 8 ani, dată în adopţie unui cuplu din SUA cu cetăţenie română.

Fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă a fost dată în adopţie unui cuplu din SUA cu cetăţenie română. Ea locuia împreună cu asistenta maternală, care a avut grijă de fetiţă în ultimii şapte ani.

Potrivit presei locale, asistentei maternale i s-a desfăcut contractul de muncă, iar autorităţile au considerat că fata stă ilegal la domiciliul acesteia.

În imaginile înregistrate de soţul femeii apare fetiţa de 8 ani, care plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune 'mama'.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi menţionează într-un comunicat de presă că nu au fost informaţi cu privire la operaţiunea de preluare a minorei desfăşurată vineri la familia din Baia de Aramă şi nici nu a fost solicitată prezenţa vreunui reprezentant al instituţiei în cadrul acestei operaţiuni.

Pe de altă parte, reprezentanţii Poliţiei au informat că numărul poliţiştilor care au participat la misiunea de dare spre adopţie a fetiţei de 8 ani din Baia de Aramă a fost stabilit după o analiză realizată anterior, care a avut în vedere inclusiv riscurile la adresa ordinii publice care pot să apară pe fondul unui impact emoţional puternic.

Potrivit sursei citate, poliţiştii IPJ Mehedinţi au fost delegaţi de procurorul de caz să pună în executare un mandat de percheziţie într-un dosar de lipsire de libertate, emis de Curtea de Apel Craiova.

"Percheziţia a avut loc într-o locaţie unde se afla un minor care a fost dat spre adopţie prin hotărâre judecătorească definitivă", a informat IGPR. AGERPRES

Subiecte în articol: Viorica Dăncilă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri