Premierul Viorica Dăncilă a reafirmat, luni, că a trimis la Bruxelles două nominalizări pentru funcţia de comisar european, iar, în condiţiile în care Rovana Plumb a fost respinsă, a rămas valabilă cea de-a doua propunere, Dan Nica.
„Am discutat despre două persoane pe care le-am nominalizat pentru funcţia de comisar european. Am avut o discuţie şi cu domnul preşedinte Iohannis. Am trimis cele două nominalizări. Prima nominalizare a căzut, mergem pe a doua nominalizare. Nominalizările au fost deja trimise la Bruxelles. Rămâne valabilă a doua nominalizare, domnul Dan Nica”, a afirmat Dăncilă, la Senat.
Ea a adăugat că şi alte state trimit două nominalizări.
„Trebuie să fie o egalitate de tratament. Doamna preşedinte a Comisiei este foarte deschisă, un om foarte implicat, al dialogului. Facem şi noi ceea ce fac şi ceilalţi. Se află (pe masa preşedintelui Comisiei Europene - n.r.) adresa pe care am trimis-o şi în care am făcut cele două nominalizări, Rovana Plumb şi Dan Nica”, a mai precizat prim-ministrul.