Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Proiectul Legii recunoştinţei nu este susţinut nici de Guvernul României, nici de PSD

Dăncilă: Proiectul Legii recunoştinţei nu este susţinut nici de Guvernul României, nici de PSD

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Viorica Dăncilă, a anunţat, vineri, că nici Guvernul, nici formaţiunea politică pe care o conduce nu susţin iniţiativa legislativă prin care se impune obligaţia copiilor de a-şi întreţine părinţii.

Dăncilă a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Galaţi, că proiectul de act normativ nu va avea susţinere politică din partea PSD.

"Am văzut că în spaţiul public se discută foarte mult de acea iniţiativă legislativă legată de plata de către copii pentru întreţinerea părinţilor, aşa numită Lege a recunoştinţei. Este opinia unor deputaţi ... În Parlamentul României sunt foarte multe iniţiative legislative. Nu este o lege care să fie agreată, să fie susţinută nici de Guvernul României şi nici de PSD. Dacă vă uitaţi, sunt foarte multe iniţiative, dar de la o iniţiativă legislativă până la transpunerea în lege este un drum lung. Eu vă spun din start că această iniţiativă, această Lege a recunoştinţei, nu este susţinută nici de Guvernul României, nici de PSD", a afirmat premierul Dăncilă.

Proiectul de lege, care este iniţiat de 73 de parlamentari, majoritatea PSD, prevede obligativitatea copiilor majori apţi de muncă să îşi întreţină şi să îşi îngrijească părinţii inapţi de muncă.

AGERPRES

Subiecte în articol: dancila psd legea recunoștinței
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri