Castelul Kronborg, aflat în apropierea oraşului Helsingor şi înscris în patrimoniul UNESCO, cunoscut pentru a fi fost cadrul tragediei "Hamlet", nu a mai găzduit pe nimeni de aproape o sută de ani, situaţie care se va schimba în curând, cu ocazia celei de-a 400-a comemorări a morţii lui Shakespeare.
Castelul îşi va deschide porţile pentru 300 de invitaţi, care vor putea petrece la castel o noapte regală, scrie vineri directmatin.fr. În program mai figurează un banchet organizat în sala de bal şi numeroase numere susţinute de actori, scriitori, cântăreţi şi dansatori danezi.
Pentru a putea beneficia de statutul de castelan o noapte, persoanele interesate au trimis până în 13 aprilie la site-ul AirBnb un text în care au explicat de ce merită această onoare. Textele au fost redactate, bineînţeles, în limba lui Shakespeare, încheie directmatin.fr. AGERPRES