Jurnalul.ro Cultură Muzica Daniel Jinga a prezentat astăzi echipa alături de care va conduce Opera Națională București

Daniel Jinga a prezentat astăzi echipa alături de care va conduce Opera Națională București

de Magdalena Popa Buluc    |   

Daniel Jinga i-a numit astăzi pe dirijorul Tiberiu Soare în funcția de Director Artistic și pe Alin Gheorghiu în funcția de consilier artistic balet.

Tiberiu Soare este absolvent a două dintre facultăţile Universităţii de Muzică din Bucureşti: Facultatea de Interpretare Muzicală, Secţia Instrumentală (Tuba), clasa Conf. Univ. Ion Popescu (Diplomă de Licenţă obţinută în anul 2000) şi Facultatea de Compoziţie şi Pedagogie Muzicală, Secţia Dirijat Orchestră, clasa profesorilor Ludovic Bacs şi Conf. Univ. Dr. Petru Andriesei (Diplomă de Licenţa obţinută în anul 2001). În 2018 a obținut titlul de Doctor în muzică la Universitatea Națională de Muzică București cu lucrarea „Tragedia lirică Oedipe de George Enescu, O perspectivă dirijorală”, îndrumător: Prof. Univ. Dr. Dan Dediu. În prezent este Conf. Univ. Dr. al Universitătii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală, în cadrul departamentului Dirijat, Muzică Religioasă și Instrumente Complementare.

Este dirijor al Operei Naționale București începând cu anul 2004, iar în perioada 2007-2008 a fost iniţiator şi Coordonator al Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Naţionale Bucureşti. Din anul 2004 și până în prezent este dirijor al Ansamblului de Muzică Nouă „Profil” din Bucureşti, iar din 2007 până în prezent este colaborator permanent al Fundaţiei „Calea Victoriei”. În această calitate a susţinut mai multe conferinţe interactive pe teme muzicale. Conţinutul acestora a fost sintetizat în două volume: „Pentru ce mergem la Operă?” (Premiul Galei Societăţii Civile 2014) si „Nouă povestiri muzicale” (2016). În mai 2018 Casa Regală a României i-a acordat lui Tiberiu Soare distincţia „Ordinul Coroana României în Grad de Ofițer”. Tiberiu Soare colaborează frecvent cu principalele Orchestre Simfonice şi Teatre de Operă din România.

Pe plan internaţional activitatea artistului a constat în colaborări cu numeroase ansambluri de prestigiu, cum ar fi: London Philharmonic Orchestra, Kammer Ensemble N (Stockholm), Musica Vitae Chamber Orchestra (Suedia), Osaka Chamber Symphony Orchestra (Japonia), Bad-Reichenhaller Orchester (Germania), Orchestra Filarmonicii din Atena, „Bedrich Smetana” Philharmonic Orchestra (Zlin, Cehia), Orchestra Radio Praga, Orchestra Filarmonicii din Sofia, Orchestra de Camera din Chişinău, Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu (Chișinău), Camerata Salzburg, Orchestra Simfonică din Beirut (Liban), Orchestra Simfonică de Stat din Izmir (Turcia).

Alin Gheorghiu a absolvit în anul 1992 Liceul de Coregrafie ,,George Enescu” din Bucureşti, iar în anul 2001 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, secția Coregrafie. În anul 1998 a obținut o bursă de studii de două luni la Roma (Italia).

A studiat cu maeștrii Oleg Danovski, Ioan Tugearu, Peter Breuer, Valeri Kovtun, Mihaela Atanasiu, Gheorghe Cotovelea, Ştefan Bănică, Adrian Gheorghiu, George Bodnarciuc, Gheorghe Iancu, Sergiu Ştefanski, Alexa Mezincescu, Constantin Marinescu, Gelu Barbu, Gabriel Popescu.

A fost prim-solist de balet al Operei Naționale București începând cu anul 1993 și în prezent este maestru de balet al Operei Naționale București. În perioada 2002 - 2005 a fost solist la Landestheater Salzburg (Austria), revenind în anul 2007 la Opera Națională București ca prim-solist. Între anii 2011 -2013 a fost Șef al Compartimentului Balet și, ulterior, în perioada 2013-2014, Șef al Serviciului Balet Divertisment. A fost coordonatorul baletului în cadrul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” între anii 2018 -2020.

A fost invitat la numeroase festivaluri, printre care Festivalul de Balet de la Udine (Italia), 1998; Festivalul de Balet de la La Baule (Franța), 1991; la Festivalul de la Vigniale (Italia), 1995 și a dansat în mai multe gale naționale și internaționale de balet.

Publicul și colectivul artistic al Operei Naționale București le urează putere de muncă și inspirație pentru a găsi soluții cât mai creative pentru desfășurarea activității artistice în această perioadă atât de atipică pe care o traversează instituțiile de spectacole.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri