Senatorul ALDE Daniel Zamfir a afirmat miercuri că mesajul preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu bugetul pe 2019 reprezintă o declaraţie ''eminamente politică'', ce arată faptul că şeful statului nu a citit proiectul aprobat de Parlament.
"Declaraţia de astăzi a preşedintelui României, prin intermediul purtătorului de cuvânt, probează faptul că preşedintele României chiar nu a citit bugetul de stat. Este o declaraţie eminamente politică, este o declaraţie, cred, fără precedent în istoria declaraţiilor preşedinţilor României în legătură cu bugetul de stat, o declaraţie care, iată, laudă un partid politic în legătură cu un amendament, şi aici trebuie să fac precizarea - acel amendament de care vorbeşte preşedintele României prevedea o sursă ilegală de finanţare. Mai mult decât atât, partidul despre care vorbeşte domnul Iohannis - PNL - că ar fi repurtat un succes cu privire la adoptarea acelui amendament nu a votat bugetul de stat care să prevadă ca acel amendament să fie aplicat", a spus Zamfir, la Parlament.
El a menţionat că bugetul de anul acesta are veniturile cele mai mari din istoria României.
"Apropo de cât de realistă este estimarea bugetului de stat, vreau să vă precizez faptul că partidul domniei sale, PNL, a făcut amendamente la legea bugetului de stat care depăşesc cu 65% PIB-ul României. (...) Bugetul de anul acesta este bugetul cu veniturile cele mai mari, practic, din istoria României, este bugetul în care s-au alocat cei mai mulţi bani pentru investiţii. Sigur că sunt anumite sectoare unde nu s-au alocat bani, asta nu înseamnă că per ansamblu, la capitolul investiţii, putem discuta despre austeritate, e aberant", a conchis el.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat, miercuri, că şeful statului va lua în zilele următoare o decizie cu privire la legile bugetului de stat şi asigurărilor sociale, adăugând însă că proiectul adoptat de Parlament nu este destinat dezvoltării şi progresului ţării, ci "bunăstării PSD".
"Preşedintele României, Klaus Iohannis, atrage atenţia încă o dată că bugetul pentru anul 2019 nu este destinat dezvoltării şi progresului României, ci bunăstării PSD. Bugetul pentru anul 2019, croit din imaginaţia PSD pe baza unor cifre exagerat de optimiste, reprezintă o nouă dovadă a iresponsabilităţii şi modului defectuos prin care social-democraţii au decis să guverneze România. În pofida numeroaselor semnale de alarmă cu privire la sustenabilitate, PSD a mers înainte cu bugetul, aşa cum a decis de fapt grupul restrâns de la vârful acestui partid, care are interese paralele cu cele ale românilor", a spus Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni. AGERPRES