Jurnalul.ro Ştiri Externe David Beckham a stat 12 ore la coadă pentru a ajunge la catafalcul reginei

David Beckham a stat 12 ore la coadă pentru a ajunge la catafalcul reginei

Fostul căpitan al echipei engleze de fotbal, David Beckham, a stat 12 ore la coadă pentru a ajunge la catafalcul reginei.

Beckham s-a alăturat miilor de oameni care stau la coadă pentru a ajunge la catafalcul reginei, potrivit Mediafax.

David Beckham a ajuns la catafalc vineri după-amiază, în jurul orei locale 14:00, la 12 ore după ce s-a așezat la coada care se întinde pe mai mulți kilometri. A fost surprins cu ochii în lacrimi, în timp ce se apropie de sicriul suveranei.

David Beckham purta o șapcă de culoare închisă, costum și cravată în timp ce aștepta să-și prezinte omagiile.

Beckham a declarat pentru Sky News: "Această zi va fi întotdeauna o zi dificilă. Gândurile noastre sunt alături de familie. Este deosebit să auzim toate poveștile oamenilor de aici. Momentul cel mai special pentru mine a fost acela când am fost numit OBE”.

Beckham

Regatul Unit își poate lua rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii până luni, când se vor desfășura funeraliile. Vineri, coada celor care așteaptau la catafalc a depășit capacitatea maximă, motiv pentru care oamenii au fost rugați să nu se mai așeze la coadă cel puțin 6 ore.

 

Subiecte în articol: david beckham
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri