„Nu prea mă așteptam la niciun timp. Nu am avut acest obiectiv. Nu am avut ca obiectiv să câștig sau să cobor sub 1:42.
La prânz, l-am întrebat pe antrenor «Care e planul?». El decide, eu încerc să mă conformez. A zis «Nu vrei tu să încerci să faci o nebunie?». Am spus «Bine, hai că încerc». Ăsta a fost obiectivul.
Recordul de la 400 de metri e și mai greu de doborât decât cel de la 200 de metri. Nu știu ce pot să fac la 400 metri. Nu știu cât de bun sau slab sunt. Vom vedea în două zile. E ceva nou. E cea mai puțin stresantă probă. Nu există așteptări”, a declarat David Popovici la interviurile de la finalul cursei de la Roma.
Sunt foarte satisfăcut. Nu sunt în niciun caz dezamăgit că nu am bătut timpul lui Phelps
„Sunt foarte satisfăcut. Nu sunt în niciun caz dezamăgit că nu am bătut timpul lui Phelps. Am un sentiment, nu prea știu cum să-l descriu... «Ahh, încă o sutime». Ăsta a fost primul gând.
Dar nu are nimic. Am tot timpul din lume. Phelps, când a stabilit timpul, a făcut și record mondial. Cu pași mici și ușor, ușor ne îndreptăm în direcția pe care o dorim.
Da, m-a obosit mai tare această finală, fiind a doua probă din program. M-a obosit neobișnuit de tare.
Dar nu a fost cea mai grea cursă din viața mea. Cu siguranță a fost cea mai bună cursă la 200 de metri. Dar asta face parte din sport, din ceea ce facem noi”, a mai declarat David Popovici.
David Popovici (17 ani) domină Campionatele Europene de înot, de la Roma. După medalia la 100 de metri liber, a câștigat cursa de 200 de metri, la care a luat medalia cu aur.