Ca în fiecare an, Iuliana Tudor şi echipa ei ne dau întâlnire „La masa de Paşti” - de data aceasta, la o ediţie aniversară: sunt 20 de ani de la prima întâlnire cu acest program special dedicat sărbătorilor pascale. Sâmbătă noapte, de la ora 1.00, după Slujba Învierii Domnului, respectiv luni, pe 25 aprilie, de la 14.40, la TVR 1, ne bucurăm de cântecul mai multor generaţii de artişti, de la mari interpreţi, care au scris istorie în cultura tradiţională românească, până la tineri ale căror cariere abia încep.
Sărbătorile pascale adună în jurul mesei familia şi pe toţi cei dragi. „La masa de Paşti” se cântă, se spun poveşti, se deapănă amintiri, se împărtăşesc obiceiurile şi tradiţiile pascale din toată ţara - pe scurt, se trăieşte bucuria de a fi împreună, aşa cum se obişnuieşte la români. Fiind o ediţie aniversară a emisiunii, realizatorii ne propun o trecere în revistă – atât prin imagini, cât şi prin intermediul poveştilor invitaţilor – a celor 20 de ediţii difuzate până acum la TVR 1. Ne vom aminti cu nostalgie de cei care au fost, de-a lungul vremii, protagonişti ai „meselor de Paşti” de la TVR 1 şi care au plecat dintre noi, dar vom vedea şi reacţiile marilor artişti, prezenţi în emisiune, surprinşi de imaginile ce îi înfăţişează ca debutanţi, la primele ediţii.
„Sunt 20 de ani de când intrăm în casele românilor cu un program special, aşteptat şi iubit de telespectatorii noştri. Vreau să mulţumesc Televiziunii Române, care a asigurat continuitate acestei emisiuni. De asemenea, tuturor artiştilor care, de 20 de ani, vin la masa noastră de Paşti, echipei mele extraordinare, alături de care pregătesc această întâlnire, aşa cum ne pregătim pentru oaspeţi, la noi acasă. Mulţumesc realizatoarei Elise Stan pentru că, în urmă cu 20 de ani, oferea încredere unei tinere debutante, ca prezentator şi redactor al emisiunii sale”, declară cu recunoştinţă Iuliana Tudor, gazda din fiecare an a emisiunii.
Suntem invitaţi „La masa de Paşti” anul acesta alături de mari nume ale folclorului românesc - Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Sava Negrean Brudaşcu, Nicolae Furdui Iancu, Aneta Stan, Floarea Calotă, Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu, Nicolae Botgros, Daniela Condurache, Nicoleta Voica, Maria Cârneci, Elena Pădure, Florica Zaha, Cornelia şi Lupu Rednic, Ionuţ Dolănescu, Niculina Stoican, Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Liliana Laichici, Ciprian Roman, Viorica Macovei, Tudor Furdui Iancu, Ovidiu Homorodean, Zorina Bălan, Viorica şi Ioniţă de la Clejani. La aceeaşi masă, împreună cu cei pe care îi au ca modele, vin şi reprezentanţi ai tinerei generaţii, semifinalişti şi finalişti ai concursului „Vedeta populară": Alexandra Chira, Simona Alexandru, Diana Lungu, Anişoara Popescu, Mădălina Mureşan, Marina Roşu, Gabriel Treteag, Silvia Timiş, Ingrid Boengiu.
„’La masa de Paşti’ este singurul program folcloric din piaţa media din România în care artiştii se întâlnesc în număr atât de mare să depene amintiri, într-o atmosferă caldă, relaxată, de prietenie şi colegialitate. ’La masa de Paşti’ rămâne şi unul dintre programele mele de suflet, la care vă aştept cu drag să ne bucurăm împreună, şi de această dată, la TVR 1”, mai spune Iuliana Tudor.
Filmarea ediţiei aniversare a emisiunii a avut loc într-un loc special,un decor superb, încărcat de istorie şi potrivit costumelor tradiţionale româneşti, parte din patrimoniul cultural naţional - Palatul Mogoşoaia. Sunt invitaţi „La masa de Paşti” şi românii din afara graniţelor ţării: emisiunea se difuzează simultan la TVR Moldova şi TVR Internaţional.