Jurnalul.ro Ştiri Observator De azi se reduc tarifele pentru terminarea apelurilor fixe si mobile

De azi se reduc tarifele pentru terminarea apelurilor fixe si mobile

Operatorii de telefonie mobilă din România vor practica, de azi, un tarif de 0,7 eurocenți/minut pentru terminarea apelurilor mobile, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,078 eurocenți/minut pentru terminarea apelurilor fixe.

Măsura se aplică potrivit prevederilor Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene, ce stabilește tarifele maxime de terminare care vor putea fi aplicate de operatori, anunța ANCOM.

Regulamentul Comisiei Europene este obligatoriu și se aplică direct.

Tariful de terminare a apelurilor mobile este cu aproape 8% mai mic față de cel practicat până acum și va fi perceput de către operatorii de telefonie mobilă.

Regulamentul Comisiei Europene stabilește și tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplica și în România astfel: 0,55 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2022, 0,4 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2023, respectiv 0,2 eurocenți/minut de la 1 ianuarie 2024.

Tariful de terminare a apelurilor fixe este cu aproximativ 20% mai mic față de cel practicat până acum.

Regulamentul Comisiei Europene prevede o nouă scădere a tarifului maxim pentru terminarea apelurilor fixe de la 1 ianuarie 2022, când va ajunge la 0,07 eurocenți/minut.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: apeluri fixe si mobile
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri