Jurnalul.ro Ştiri Social De ce ardea aerul în secția ATI

De ce ardea aerul în secția ATI

de Diana Scarlat    |   

Rudele celor morți în cumplitul incendiu de la Piatra Neamț încep să scoată la iveală noi probleme pe care conducerea unității medicale le-a ignorat. Mutarea pacienților între cele două unități de Terapie Intensivă, de la etajul trei la etajul doi se făcea frecvent, încălcându-se foarte multe reguli. În plus, secția avea prea mulți pacienți intubați și ar fi trebuit să fie aerisită frecvent, pentru a se evita această tragedie. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar încăperea era saturată cu oxigen. Astfel se explică de ce „aerul ardea”.

Spitalul cu opt manageri în zece luni arată unde duce goana după bani. Acea serie de investiții în construire și renovare poate părea benefică, la prima vedere, însă rezultatul s-a văzut sâmbătă seara, când au murit zece oameni, în flăcări. Din neregulile descoperite la secția ATI care a ars reiese că nu doar instalația electrică avea probleme și era prea veche, nu doar avizele de la ISU lipseau, dar nu se respectau nici măcar normele elementare pentru acest tip de secții care funcționează cu foarte mult oxigen. Mai exact, numărul de pacienți era prea mare pentru acel spațiu, aerisirea nu s-a făcut deloc, cel puțin șase săptămâni, de când a-nceput să crească numărul de cazuri grave, iar mutarea pacienților de la o secție la alta era făcută haotic. Așa se explică și haosul actual din spital, în care trei dintre victime nu pot fi identificate. Toate acestea arată că nu a fost prioritară grija pentru viețile oamenilor, ci doar pentru investiții – făcute fără avizele necesare.

 

Propuneri de reorganizare

În acest context, a demisionat doar managerul spitalului de la Piatra Neamț, care ocupa funcția de numai trei săptămâni. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că nu are niciun motiv să demisioneze și va rămâne să „reformeze sistemul sanitar”. O primă propunere pentru reorganizarea acestui sistem este trecerea imediată a spitalelor județene înapoi, în subordinea Guvernului, după ce s-a constatat că descentralizarea a fost doar o formă fără fond, importată din UE, dar care nu se poate aplica în România reală.

 

Trecerea spitalelor județene în subordinea Guvernului ar crea alte mari probleme în legătură cu investițiile deja începute de consiliile județene. Proiectele – mai ales cele din fonduri europene – s-ar putea bloca.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri