Jurnalul.ro Ştiri Observator De ce nu se vor dezlega misterele Revoluției?

De ce nu se vor dezlega misterele Revoluției?

de Dan Constantin    |   

Dosarele Revoluției, intrate în al patrulea lor deceniu, sunt ca un blestem care apasă justiția din România. Farsa tragică de la Târgoviște, procesul mistificat din 25 decembrie 1989 care a încercat să dea justificare condamnării la moarte a soților Ceaușescu, a devenit capul de serie al justiție „noii democrații” în jurul căreia se derulează manevre de culise pentru a „livra” responsabilități și sentințe în funcție de conjunctura perioadei. Procurorii au trimis spre instanțe, de-a lungul anilor postrevoluționari, la Timișoara, Sibiu, Cluj și București, „loturi” de inculpați, procesele respective fiind, de fapt, procese politice menite să acopere vinovații reali pentru victimele căzute după „extragerea” lui Ceaușescu din sediul Comitetului Central, din 22 decembrie. Marele Dosar al Revoluției, a cărui ultimă ediție a fost lansată în 2019 de Augustin Lazăr, procuror general aflat în vria suspendării, este împotmolit.

În preajma marcării evenimentelor din decembrie 1989, oficialii se înghesuie cu mesaje adecvate momentului. La a 31-a aniversare a schimbării regimului politic din România, este pentru prima dată când prin mesaje publice instituțiile de forță cer scuze pentru participarea Armatei și a trupelor Ministerului de Interne la reprimarea revoltei populare. Ministrul Ciucă, din postura de premier interimar, dar și de ministru al Apărării, transmite: „Avem datoria morală de a aduce lumina în toate ungherele umbrite sau întunecate care mai există în legătură cu evenimentele de atunci”. Mesajul subliniază că „fiecare abuz trebuie lămurit, fiecare vinovat trebuie tras la răspundere prin sentințele care vor fi date”, în context fiind amintite „greșeli, erori sau abuzuri săvârșite de unii angajați ai Ministerului Apărării Naționale”. Se lasă astfel impresia că în dosarul af lat pe rol la Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi trimiși spre judecată mai mulți militari, existând o susținere a Armatei pentru viitoarele sentințe ce urmează a fi pronunțate după aprecierea faptelor prezentate în rechizitoriu. În termeni asemănători se exprimase anterior și ministrul de Interne. Surpriză însă! În Dosarul Revoluției, singurul pe rol în care sunt judecate răspunderile pentru faptele tragice din decembrie, sunt doar trei inculpați: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și generalul în retragere Iosif Rus, fostul comandant al Aviației Militare. Comunicatul Parchetului General arăta în 2019 că „la aproape trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989, după o evoluție complexă și complicată a cauzelor penale ce au avut ca obiect cercetarea faptelor săvârșite în acea perioadă, fapte ce au dus la căderea regimului comunist, suntem în măsură să anunțăm soluționarea acestui dosar pentru aflarea adevărului despre istoria noastră recentă”. Procurorii și-au asumat, așadar, în primul rând, rolul de istorici, dar intră rapid în haina de acuzatori cu statut de militari ai secției specializate din PG.

Armata e cu noi?

În decembrie ’89, la Timișoara și apoi în București, Cluj și Sibiu, orașe unde dispozitive militare au fost angajate în acțiuni de reprimare a manifestațiilor din perioada 16-22 decembrie, rolul principal l-au avut trupele Ministerului Apărării Naționale. În dimineața zilei de 22 decembrie, sub presiunea demonstranților și a comunicatului emis din sediul Comitetului Central în ultimele ore ale regimului aflat în agonie, care anunța „sinuciderea” lui Vasile Milea, ministrul Apărării, s-au produs primele fraternizări cu protestatarii ale unor formațiuni militare din Ministerul Apărării Naționale, generalizate apoi la ora amiezii. Pe străzi, populația scanda „Armata e cu noi!”. Rechizitoriul menționează că „începând cu 22 decembrie, ora 16, întreaga forță militară a României, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne - Departamentul Securității Statului, precum și Gărzile Patriotice s-au pus la dispoziția Consiliului Frontului Salvării Naționale”. Scenariul rechizitoriului urmează neabătut exclusiv teza conspirației, lansată și dezvoltată din motivații politice.

Grupul preconstituit ia puterea Din acel moment zero, de la ora 16, cinci persoane, dintre care mai trăiesc Ion Iliescu și Voican Voiculescu, au luat deciziile importante, urmărind, potrivit rechizitoriului, „accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român”.

Comandanții puciști se predau civililor fără arme

Pentru a „vinde” povestea simplificată a Revoluției, este adoptată ca mecanism de investigare teoria „loviturii de stat”, procurorii intrând pe nisipurile mișcătoare ale conspirației, ignorând complet ampla mișcare populară care a propulsat lideri de moment, neasumați politic. Banda celor cinci puciști fără arme reușește să subjuge instant toate forțele militare și să declanșeze „o amplă și complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni și dezinformări) coordonată de unii componenți ai consiliului Militar Superior format din Stănculescu, Militaru (încă nereactivat) și șefi de direcții militare”. Firul urmărit de procurori este minat de o fractură de logică elementară. Acești militari, care dețineau cele mai importante funcții de comandă în armată, se presupune că aveau anterior conceput planul de diversiuni, pentru că nu se putea improviza pe moment „o activitate complexă”, așa cum susțin procurorii. O asemenea acțiune, care antrena toate formațiunile militare, cu componente specializate de diversioniști, impunea o pregătire de luni, făcută sub nasul lui Ceaușescu și al Securității omniprezente în structurile militare, la care să fi aderat și structurile politice din Partidul Comunist. Planul infernal pregătit și camuflat atât de bine a fost prezentat civililor aflați la putere doar de câteva ore după evacuarea lui Ceaușescu din clădirea Comitetului Central, unde domnea haosul. Evident, acestea sunt povești de adormit copiii...

Rațiunile operațiunii de inducere în eroare

Care să fi fost motivația conducerii Armatei, care stăpânea situația, ca singură structură de putere existentă și funcțională după dizolvarea de facto a instituțiilor PCR, să se predea cu arme și bagaje unor civili cvasinecunoscuți? Doar prezența unui general – Victor Stănculescu – a cărui ultimă sarcină transmisă de soții Ceaușescu, pe scara elicopterului, a fost „Victoraș, să ai grijă de copii!”, nu era suficientă pentru o asemenea decizie. Procurorii militari rezolvă din vorbe și această ecuație complicată. Rechizitoriul susține că „pentru a evita tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente până la 22 decembrie 1989, vârfurile decizionale ale Ministerului Apărării (persoanele care au îndeplinit funcția de ministru al apărării, șefii direcțiilor militare și șeful aviației) ar fi declanșat și coordonat inducerea în eroare, în virtutea unei înțelegeri cu noua forță politică a țării. Acest veritabil pact ar fi fost benefic ambelor părți, pentru factorii de decizie ai MApN a însemnat impunitatea dorită, iar pentru factorii de decizie ai CFSN a însemnat garantarea preluării puterii politice, menținerea la putere, dar și legitimarea în fața poporului român”.

Din haos s-a întrupat noua putere

Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situații de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii. Psihoza teroristă care domina acele zile premergătoare Crăciunului, cu atacuri simulate, diversiuni electronice, livrarea de arme civililor, crime neelucidate, jafuri, răzbunări făceau parte din „scenariul haosului”. Pe acest fond al dezinformării și diversiunii, se pune în cârca inculpaților un număr de 862 de decese, 2.150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane. Cei trei inculpați din „Dosarul Revoluției” sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Judecătorilor de la Înalta Curte le va fi imposibil să stabilească răspunderea penală sub această acuzație pentru inculpați, nefiind stabilite de procurori legături de cauzalitate între deciziile politice și apariția victimelor.

Procurori care au lucrat de-a lungul vremii la dosar au declarat că numeroase acțiuni ale militarilor nu pot fi probate cu documente, jurnalele de operații din unitățile armatei fiind distruse sau ilizibile.

Stănculescu, marele păcălit

Generalul Stănculescu a fost marele păcălit din această „lucrare”. El chiar a afirmat că a predat puterea civililor deși avea „situația în mână”. Condamnat apoi la ani grei de închisoare pentru represiunea de la Timișoara, el a murit ducând în mormânt secretele revoluției. Casetele care le-ar lămuri, anunțate ca fiind depuse la păstrare, nu au ieșit la iveală. În discuția pe care am avut-o cu regretatul general magistrat Gheorghe Diaconescu, avocat al generalului Stănculescu, acesta a negat existența unor asemenea memorii. Procurorii care au lucrat la dosarul revoluției nu au putut lămuri sau nu au putut să găsească probe incriminatorii care să reziste în justiție pentru ceilalți cercetați în acest dosar, numărul învinuiților subțiindu-se de-a lungul anilor. Militari cu funcții de comandă au decedat, lăsând dosarul cu tot mai puțini inculpați. Alții au fost scoși din cauză sub autoritatea lucrului judecat. În această stare juridică se află Nicolae Ceaușescu, Iulian Vlad, fost șef al Securității, Tudor Postelnicu. Vasile Milea, Nicolae Militaru, Cico Dumitrescu sunt exonerați prin deces de infracțiuni contra umanității.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri