Jurnalul.ro Ştiri Politică De ce nu vrea Marcel Ciolacu trenuri cu hidrogen în România

De ce nu vrea Marcel Ciolacu trenuri cu hidrogen în România

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că trenurile cu hidrogen nu reprezintă o prioritate pentru România. Întâi, trebuie să rezolvăm problemele din satele românești, spune liderul PSD.

Marcel Ciolacu consideră că trenurile rapide ar rezolva problemele României în domeniul transporturilor feroviare.

„Eu nu sunt de acord cu trenul pe hidrogen cum nu există niciunde în Europa.. Am rezolvat toate problemele în satele românești? Trenurile rapide rezolvă problema. Să văd mai întâi trenurile acelea în Germania” a spus Marcel Ciolacu, marți seara, la TVR 1.

Președintele PSD a mai spus că România și-ar putea modifica strategia dacă trenurile ar fi fabricate în regiune.

„De ce să nu facem o fabrică aici, în România? Să facem un hub aici, în Europa de Est, asta-i altă problemă”, a precizat Marcel Ciolacu.

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a lansat dezbaterea despre trenurile pe hidrogen. Trenul are zero emisii poluante și o autonomie de 1.000 de kilometri. Trenul pe hidrogen este conceput pentru căile ferate fără electricitate, acoperite în prezent de trenuri diesel.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri