Am înţeles că gazul s-a scumpit de mai bine de patru ori la noi şi urmează noi creşteri de tarife la utilităţi, cum ar fi curentul, adică fix cele care au servit statului să încaseze mai mulţi bani din taxe ce n-au fost majorate explicit şi pe care Uniunea Europeană se pare că „le cultivă” ca să sterilizeze ce a risipit cu relaxarea cantitativă (quantitative easing - QE).
Ca să detaliem cele spuse, nu înţeleg cum s-a majorat preţul la gaze din moment ce, dacă ne uităm pe grafic, observăm că e cam la fel ca în 2014 pe piaţa internaţională şi au fost perioade anterioare când s-a plasat şi mai sus. Probabil că se ia o referinţă convenabilă sau preţul de la noi a evoluat altfel decât cel al pieţei. Şi poate că preţul gazelor livrate românilor conţine nişte „elemente” cu care tot a fost încărcat, nu se umblă la ele şi rezultă că respectivul produs se scumpeşte mereu, chiar şi atunci când se ieftineşte pe piaţa globală.
A doua chestiune, referitoare la UE, este că atunci când preţurile utilităţilor se triplează e mai uşor de asimilat QE şi datorille istorice sunt mai simplu de administrat. Numai că astfel e afectată în costuri economia şi implicit productivitate şi are de suferit anvelopa salarială.
În fine, nu e prima oară când spun că quantitative easing i-a afectat pe proprietari în raritatea bunurilor deţinute, inconsistenţa clasei politice e socializată cu mult tupeu, inclusiv pe seama „nivelării” clasei de mijloc cu preţuri la utilităţi, ceea ce o duce spre zona de jos şi de la ceea ce putea fi numit cu mare indulgenţă capitalism se ajunge la un feudalism pe faţă. Middle class, elita care ar fi trebuit să economisească şi să inducă dezvoltarea, se pierde în pătura de iobagi/prostime via utilităţi. Populismul sfidează clasa de mijloc ce are menirea să economisească şi ţara să se dezvolte pe baza capitalului intern şi extern investit, pentru a atinge bunăstarea.
Poate că nu vă daţi seama, dar incapacitatea guvernanţilor de a lua fonduri europene de 79,9 miliarde de euro se încearcă a fi compensată prin sacrificarea clasei de mijloc. Din păcate, banii lăsaţi acesteia ar fi micşorat „gap”-ul de productivitate indus de guvern prin programele iniţiate în ultimii doi ani, ce nu şi-au găsit corespondent în cererea internă şi au fost finanţate de Executiv prin intermediul deficitelor bugetare excesive. Se observă că strategiile guvernamentale din ultimii patru ani se adresează părţii nontradable a economiei româneşti. Dar asta ca s-o zicem aşa, tehnic şi soft, şi ca să ne prefacem că n-am văzut urmele ce duc spre prietenii serviţi.