Mai înainte, Statele Unite și Regatul Unit au jucat un rol esențial în sprijinirea și recunoașterea internațională a procesului politic care a culminat cu Marea Unire de la 1 decembrie 1918. În comunism, reperul capitalist al românilor era America, nu Europa. L-am dat jos pe Ceaușescu ca să trăim ca americanii, nu ca să aderăm la Uniunea Europeană. Probabil că, dacă s-ar organiza un referendum pe această temă, la care li s-ar da să aleagă, românii ar prefera să devină stat al SUA, chiar și unul asociat, precum Puerto Rico, decât să continue să fie membri UE.
Pe scurt, nivelul de proamericanism este foarte ridicat. SUA e țara cu care românii își doresc să aibă cele mai strânse relații, să fie principalul partener strategic al României și să susțină în continuare lupta anticorupție.
Problema este că aspirăm să fim americani sau britanici, dar mental nu suntem, iar asta e o chestiune care nu ține doar de tradiție sau de geopolitică, ci în primul rând de educație. Ca să luăm un singur exemplu, polonezii sunt mult mai americani decât noi ca mentalitate.
Asta înseamnă că elitele au păstrat, în pofida deceniilor de comunism, o structură mentală clasic-liberală, care privilegiază libertatea și responsabilitatea individuală, precum și intervenția minimă a statului în economie și societate. Iar elitele se formează și se cultivă în universități. Războiul pentru libertate se câștigă sau se pierde pe câmpul de luptă al educației. În pofida asalturilor tot mai susținute ale diverselor forme de stângă politică, universitățile americane reușesc încă să conserve canonul liberalismului clasic.
La noi nu se întâmplă același lucru. De fapt, noi nici n-am asimilat cum se cuvine respectivul canon. Începusem să o facem în perioada interbelică, cu mari blocaje și derapaje autoritare, după care am fost cu totul blocați de comunism. Acesta e adevăratul decalaj pe care îl are România față de Vest și iată cum se explică de ce occidentalii se uită de sus la românii care le vizitează țara. Avem un gap educațional pe care l-am lărgit în ultimii ani încercând să conservăm și redistribuim sărăcia prin instituții de protecție și pază, în loc să realizăm sporuri de productivitate cu ajutorul piețelor.
Toate astea se văd și la firul ierbii. În mod instinctiv, și părinții, și elevii știu că adevărata educație poate fi doar privată și de aceea meditațiile de după școală sunt încă la mare preț. Nu doar ca să treci examenele, dar ca să-ți și rămână ceva care să-ți folosească realmente în carieră și viață, nu doar programa oficială, inutilă și stresantă.