Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie De la Rafo la Jafo şi acum la fier vechi

De la Rafo la Jafo şi acum la fier vechi

de Adrian Stoica    |   

La Rafo Oneşti se pregăteşte deschiderea procedurii de faliment, după ce ANAF a instituit sechestrul asigurător pe toate bunurile rafinăriei la începutul acestui an. Fiscul a pus, astfel, în aplicare sentința prin care Curtea de Apel București i-a condamnat pe  oamenii de afaceri Ovidiu Tender și Marian Iancu în dosarul „RAFO - CAROM”. Intrarea în faliment a fost solicitată de acţionarul majoritar al rafinăriei, compania Petrochemical Holding, reprezentată de cetăţeanul rus Iacov Goldovskiy, şi ea ar urma să fie aprobată în AGA din 20 aprilie.

După ce ani de zile a fost jefuită de triada Corneliu Iacubov-Ovidiu Tender-Marian Iancu, lucrurile păreau să se îndrepte într-o direcţie bună pentru rafinăria Rafo Oneşti. Acţionarul majoritar, compania Petrochemical Holding, care deţine 96,5141% din acţiuni, reuşise să facă aranjamentele financiare pentru repornirea rafinăriei. Potrivit preşedintelui sindicatului Rafinorul, Ion Marian, era vorba despre investiţii cifrate la 120-140 de milioane de euro, iar reprezentanţii celor care urmau să asigure finanţarea au fost şi la faţa locului pentru a verifica activele companiei. Lucrurile s-au schimbat radical după ce instanţa a dispus sechestru asigurătoriu pe toate bunurile rafinăriei ca urmare a condamnării lui Ovidiu Tender şi Marian Iancu. „Investitorii ne-au transmis că, deocamdată, nu mai sunt dispuşi să investească la RAFO până când noi nu ne rezolvăm problemele cu justiţia”, spune Ion Marian.

 

Măsura ANAF a fost contestată

Pe data de 27.12.2015, ANAF, în baza sentinţei penale dictate împotriva lui Ovidiu Tender, a instituit sechestru asigurătoriu pe toate bunurile mobile şi imobile aparţinând rafinăriei, deşi acesta, prin societatea Prospecţiuni Bucureşti, deţine doar 2,7% din acţiunile Rafo. Astfel, peste 8.000 de active fac acum obiectul măsurii de sechestru asigurător, iar decizia va însemna falimentul unităţii. Compania oneşteană a contest deja  măsura,  dosarul aflându-se pe rolul Judecătoriei Oneşti. Primul termen a fost pe 6 aprilie, iar cel de al doilea a fost fixat pe 4 mai. „(…) În sarcina societății noastre nu a fost stabilită nicio obligaţie de plată, dimpotrivă, RAFO S.A având calitatea de parte vătămată în acest dosar penal (…) Niciunul dintre bunurile asupra cărora au fost aplicate sechestrele asiguratorii nu a fost dobândit de RAFO S.A prin săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală”, se precizează în contestația depusă de RAFO la Judecătoria Oneşti.

 

La zi cu plăţile, dar degeaba

Rafo Oneşti se află în actuala structură a acţionariatului din anul 2006 când Petrochemical Holding din Austria, reprezentată de Iacov Goldovskiy, a preluat societatea în plin program de reorganizare judiciară. Până în iunie 2010 acţionarul majoritar reuşise achitarea integrală a creanţelor înscrise în tabloul final al creditorilor, peste 400 milioane de euro, din care 200 de milioane de euro către bugetul de stat. De asemenea, rafinăria reuşise ca la data de 31 decembrie 2015 să fie la zi cu plata tuturor obligaţiilor bugetare, comerciale şi salariale, să păstreze activele în perfectă stare de funcţionare, prin conservare, şi să-şi rezolve problemele legate de mediu, susţin reprezentanţii rafinăriei. Ca urmare a epuizării propriilor resurse financiare, provenite, în special, din valorificarea certificatelor de emisie, a stocurilor de materii prime şi produse petroliere etc, majoritatea resurselor financiare, aferente anului 2015, au venit din partea acţionarului majoritar. Acum însă acesta nu mai este dispus să finanţeze compania şi vrea să scape de ea.

 

Apeluri disperate către autorităţi

În încercarea de a salva rafinăria de la faliment, conducerea sindicatului Rafinorul a transmis în ultima perioadă mai multe adrese către premierul Dacian Cioloş şi ministrul Finanţelor, Anca Dragu, prin care li se solicită găsirea cît mai rapid a unor soluţii. Una dintre acestea, avansată de sindicasişti, este ridicarea sechestrului asigurator asupra staţiilor PECO ale rafinăriei, având în vedere că există un investitor interesat să cumpere o parte din ele.

Cu sechestrului asupra tuturor bunurilor, cu activitatea oprită şi fără suportul financiar al acţionarului majoritar, rafinăria se află în imposibilitatea de a mai genera venituri, ceea ce va însemna sfârşitul ei, spun sindicaliştii în scrisorile adresate premierului şi ministrului Finanţelor.

Curtea de Apel București i-a condatat în vara anului trecut pe Ovidiu Tender la 12 ani și 7 luni de închisoare, în timp ce Marian Iancu a primit 14 ani de închisoare în dosarul Rafo-Carom. Ei au fost acuzaţi de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și spălare de bani, iar acum cei doi, alaturi de ceilalti inculpati în dosar, trebuie sa achite în prejudiciul de aproape 44 de milioane de euro.

 

430 de salariaţi mai are Rafo Oneşti după ce în 2008 avea circa 2.800

 

Falimentul bântuie pe platforma Oneşti 

Firmele de pe platforma industrială a Oneştiului au fost construite să funcţioneze într-un sistem integrat, ele funcţionând înainte de 1989 în cadrul Grupul Industrial Petrolier Borzeşti. După Revoluţie, societăţile de pe platformă au căzut una după alta.

Carom, singurul producător de cauciuc sintetic din România este în faliment;

UTON, producător de utiliaj chimic, a sfărţit în faliment după ce intrase în insolvenţă

Termocentrala Borzeşti este în insolvenţă şi se îndreptă spre faliment;

Rafo se pregăteşte să urmeze acelaşi traseu;

Chimcomplex  Borzeşti, parte a grupului SCR controlat de Ştefan Vuza, este singura unitate care a reuşit să supravieţuiască şi merge foarte bine;

Subiecte în articol: rafo onesti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri