Jurnalul.ro Calendar De ziua ta! Actriţa Rodica Mureşan împlineşte 70 de ani

De ziua ta! Actriţa Rodica Mureşan împlineşte 70 de ani

Actriţa Rodica Mureşan s-a născut, la 4 iunie 1947, la Ploieşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promoţia 1978. Înainte, a mai jucat la Teatrul Dramatic "George Bacovia" din Bacău (1967-1970) în spectacolul de poezie "Mugur alb şi roz şi pur" (cu care a obţinut Premiul special la Festivalul de Teatru Iaşi, 1968), precum şi la Teatrul de Stat Arad (1970-1974), în piesele "Viaţa e ca un vagon" de Paul Everac şi "Cerere în căsătorie" de A.P. Cehov. După absolvire, a fost repartizată la Teatrul Dramatic din Constanţa, unde a jucat în spectacolele "Capcana de nichel" de Eugen Lumezianu şi "Cel care primeşte palme" de Leonid Andreev.

Din 1980, a devenit actriţă la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti, unde a jucat până în 2007 în piese precum: "Cavoul de familie" de Pierre Chesnot (r. Sanda Manu, 1980), "Gimnastica sentimentală" de Vasile Voiculescu (r. Al. N. Toscani, 1980), "Tinereţea lui Moromete", adaptare după Marin Preda (r. Anca Ovanez Doroşenco, 1981), "Coana Chiriţa" de Tudor Muşatescu, după Vasile Alecsandri (r. Horea Popescu, 1981), "Jocul ielelor" de Camil Petrescu (r. Sanda Manu, 1986), "Titanic Vals" de Tudor Muşatescu (r. Mihai Berechet, 1983).

A mai jucat în "Farul şi Domnul Valentino" de Borislav Pekic (r. Horea Popescu, 1984), "A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare (r. Anca Ovanez Doroşenco, 1984), "O trilogie antică - Troienele" după Euripide şi Seneca (r. Andrei Şerban, 1990), "Patrihoţii" după Vasile Alecsandri (r. Mihai Manolescu, 1991), "Livada de vişini" de A.P. Cehov (r. Andrei Şerban, 1992), "Ondine" de Jean Giraudoux (r. Horea Popescu, 1994), "Profesionistul" de Dusan Kovacevic (r. Horea Popescu, 1997), "Bacantele", după Euripide (r. Mihai Măniuţiu, 1997), "Generaţia de sacrificiu" de I. Valjean (r. Dinu Cernescu, 1999), "Omul din La Mancha" după Miguel Cervantes (r. Ion Cojar, 2001), "Aşteptând la Arlechin" de Noel Coward (r. Ion Cojar, 2002), "Sâmbătă, duminică, luni", de Eduardo de Filippo (r. Dinu Cernescu, 2007).

A fost distribuită, totodată, în numeroase filme: "Războiul de independenţă" (serial de televiziune, r. Sergiu Nicolaescu, 1977), "Lumini şi umbre" (serial de televiziune, r. Andrei Blaier, Mihai Constantinescu şi Mircea Mureşan, 1979), "Întoarcere la dragostea dintâi" (r. Mircea Mureşan, 1981), "O lebădă iarna" (r. Mircea Mureşan, 1983), "Secretul lui Bachus" (r. Geo Saizescu, 1983), "Sosesc păsările călătoare" (r. Geo Saizescu, 1984), "O lumină la etajul zece" (r. Malvina Urşianu, 1984), "Racolarea" (r. George Cornea, 1985), "Liceenii Rock'n Roll" (r. Nicolae Corjos, 1990), "Miss Litoral" (r. Mircea Mureşan, 1991), "Sexy Harem Ada Kaleh" (r. Mircea Mureşan, 2001) ş.a.

Este căsătorită cu regizorul Mircea Mureşan. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: Rodica Mureşan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri