Jurnalul.ro Calendar De ziua ta! Mitică Popescu, actor

De ziua ta! Mitică Popescu, actor

Actorul Mitică Popescu s-a născut la 2 decembrie 1936 la București. În 1967 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ''I.L. Caragiale'' din București. A urcat pe scena Teatrului Național ''Mihai Eminescu'' din Timișoara, dar a jucat și la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

Primul contact cu scena l-a avut în perioada în care era elev, după cum mărturisea marele actor într-un interviu în ziarulmetropolis.ro.

''Eram elev, erau serbări, intrasem și în echipa de dansuri populare românești și rusești, cum era pe atunci. Și după aceea, când am crescut, mergeam foarte des la teatru. Mama iubea foarte mult teatrul și opereta și mă lua cu ea. (...) Apoi, am făcut și multă figurație la Teatrul Armatei, înainte de a da la Institut. Deci, prinsesem deja gustul scenei. Erau spectacole istorice, cu multă lume. Și câștigam destul de bine. Dacă mai spuneam și un cuvânt, îmi dădeau 20 de lei pe seară, dacă țineam numai sulița, doar 12 lei. Și adunam, că aveam în fiecare seară. Eram la teatru mai mulți decât actorii consacrați'', spunea actorul în interviul amintit.

 

La București, a debutat la Teatrul Mic, în 1973, în piesa ''Philadelphia ești a mea'' de Brian Friel, regia Sorana Coroamă Stanca. În anul următor a jucat în spectacolul ''Matca'' de Marin Sorescu, în care a interpretat rolul logodnicului, alături de regretata Leopoldina Bălănuță, cu care s-a și căsătorit, în 1977. A rămas fidel acestui teatru, unde a jucat până în 2010.

Pe site-ul Teatrului Mic, acolo unde a activat cea mai mare parte a carierei, maestrul Mitică Popescu este caracterizat ca un "actor de mare farmec personal, sarcasmul pigmentându-i cu strălucire creațiile complexe, deopotrivă dramatice, comice și muzicale, alături de aparițiile în emisiunile de divertisment, îi întrețin marea popularitate de vedetă națională".

 

A realizat roluri de excepție în piesele de teatru ''Cititorul de contor'' de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), ''Să îmbrăcăm pe cei goi'' de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), ''Maestrul și Margareta'' de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), ''Niște țărani'' de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), ''O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nord'' de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoș Galgoțiu), ''Pescărușul'' de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu), ''Cum vă place'' de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), ''Sonata fantomelor'' de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), ''Școala femeilor'' de Moliere (1999, regia Alexandru Dabija), ''Slugă la doi stăpâni'' de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), ''Viitorul e maculatură'' de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), ''Alex și Morris'' de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ștefan Iordache, regia Gelu Colceag) sau ''Colonia îngerilor'' de Ștefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu).

Memorabil, în cariera sa cinematografică, rămâne rolul lui Cocoșilă din filmul ''Moromeții'', de Stere Gulea, în care a jucat alături de Victor Rebengiuc și Luminița Gheorghiu. Un alt rol de referință este cel din ''Vânătoarea de vulpi'' (regia Mircea Daneliuc, 1980), ecranizare a romanului ''Niște țărani'', de Dinu Săraru și una dintre producțiile inovatoare din cinematografia autohtonă, în materie de limbaj cinematografic, în care Mitică Popescu are o apariție de neuitat.

 

Filmografia sa mai include roluri în filme precum ''Stejar, extremă urgență'' (regia Dinu Cocea, 1973), ''Mere roșii'' (regia Alexandru Tatos, 1976), ''De ce trag clopotele, Mitică?'' (regia Lucian Pintilie, 1981), ''Înghițitorul de săbii'' (regia Alexa Visarion, 1981), ''Glissando'' (regia Mircea Daneliuc, 1985), ''Căsătorie cu repetiție'' (regia Virgil Calotescu, 1985), ''Secretul armei...secrete'' (regia Alexandru Tatos, 1988), ''Cel mai iubit dintre pământeni'' (regia Șerban Marinescu, 1993), ''Dulcea saună a morții'' (regia Andrei Blaier, 2003), ''Păcală se întoarce'' (regia Geo Saizescu, 2006), ''Ticăloșii'' (regia Șerban Marinescu, 2007) sau ''Umilință'' (regia Cătălin Apostol, 2011).

 

A prezentat una dintre cele mai longevive producții TVR, emisiunea ''D'ale lui Mitică", difuzată din 2000 la postul TVR 2.

A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, ''pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc''.

La 27 aprilie 2009, la cea de-a 17-a ediție a galei Premiilor UNITER, Mitică Popescu a fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate. Actorul a fost premiat la gala de decernare a premiilor Municipiului București pentru artă și cultură, secțiunea "Artele spectacolului", care a avut loc la 14 decembrie 2009 pe scena Teatrului Național de Operetă "Ion Dacian" din Capitală.

A fost omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo din 25 martie 2013 cu Premiul pentru Întreaga Carieră.

AGERPRES

Subiecte în articol: mitica popescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri