Săptămâna filmului românesc la Budapesta / Román Filmhét, organizată în perioada 7-12 noiembrie 2023 de Institutul Cultural Român de la Budapesta, în parteneriat cu Cinematograful Național de Artă Uránia, cu sprijinul Fondului Cultural Național din Ungaria, al Ambasadelor României și Republicii Moldova la Budapesta și al Mythberg Films, propune o serie de producții cinematografice recente, premiate, din România și Republica Moldova. Astfel, publicul din capitala Ungariei va putea viziona peliculele: Libertate, regia: Tudor Giurgiu (2023); Spioni de ocazie, regia: Oana Giurgiu (2022); Căutătorul de vânt, regia: Mihai Sofronea (2022); Tata mută munții, regia Daniel Sandu (2021); Oameni de treabă, regia: Paul Negoescu (2022) și Carbon, regia: Ion Borș (2023), toate proiecțiile fiind găzduite de Cinematograful Național de Artă Uránia. Ediția din acest an, a XVII-a, se bucură de prezența regizorilor Tudor Giurgiu și Oana Giurgiu și a scenariștilor Oana Tudor și Radu Romaniuc.
Festivalul a debutat marți, 7 noiembrie 2023, cu proiecția filmului Libertate, în prezența regizorului Tudor Giurgiu și a mai multor membri ai echipei, urmată de o sesiune de Q&A, moderată de criticul de film Gyenge Zsolt, cadru didactic la Institutul de Teorie al Universității de Arte Moholy-Nagy. Cu acest prilej, coproducția româno-maghiară se lansează în cinematografele din Ungaria. Filmul a avut premiera mondială anul acesta la Festivalul de Film de la Sarajevo, unde a primit Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă – CICAE. În România, la TIFF, a câștigat Premiul pentru cel mai popular film românesc, iar în cadrul programului competițional al festivalului CineFest Miskolc a câștigat Premiul Internațional Ecumenic pentru cel mai bun film.
Miercuri, 8 noiembrie 2023, de la ora 19:30, este programat filmul Spioni de ocazie, regizat de Oana Giurgiu, care va participa și la sesiunea de Q&A moderată de Buglya Zsófia, director de programe în cadrul Cinematografului Uránia. Filmul a fost distins cu două premii în 2022 la Gala Premiilor Gopo, pentru „Cel mai bun film documentar” și „Cel mai bun sunet”, având și alte trei nominalizări în cadrul aceleiași competiții.
Săptămâna filmului românesc la Budapesta continuă joi, 9 noiembrie 2023, ora 19:30, cu proiecția filmului Căutătorul de vânt, regizat de Mihai Sofronea, distins în anul 2022 cu premiul „Cel mai bun film” la Festivalul Internațional de Film de la Sofia, iar vineri, 10 noiembrie, tot de la ora 19:30, va putea fi vizionat Tata mută munții, în regia lui Daniel Sandu, nominalizat la mai multe categorii în cadrul Galei Premiilor Gopo, TIFF și la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai.
Multipremiatul Oameni de treabă, regizat de Paul Negoescu, distins cu 13 premii și având 10 nominalizări în 2022 și 2023, va putea fi văzut sâmbătă, 11 noiembrie 2023, de la ora 19:30. Cu acest prilej, co-scenariștii Oana Tudor și Radu Romaniuc vor dialoga cu publicul la finalul proiecției, într-o discuție moderată de Muchichka Laszló, producător și jurnalist. Pelicula a fost remarcată la Festivalul Internațional de Film de la Sofia, Gala Premiilor Gopo, Festivalul Internațional de Film Beijing, Festivalul International de Film ODA, Festivalul de Film Sarajevo, LIFFE, Festivalul Internațional „Speaking Film” de la Namur, Festivalul de Film „Antalya Golden Orange”, Festivalul Internațional de Film de la Varșovia și la Festivalul de Film Est-European de la Cottbus.
Producția cinematografică moldovenescă, Carbon, în regia lui Ion Borș, va închide ediția din acest an a Săptămânii filmului românesc de la Budapesta, în data de 12 noiembrie, de la ora 19:30. Filmul a avut premiera mondială în 2022 la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastián.
Toate proiecțiile vor avea loc în limba originală, cu subtitrare în limba maghiară, iar filmele Libertate și Spioni de ocazie vor fi subtitrate și în limba engleză.
***
Sinopsis-uri
Libertate (2023, r. Tudor Giurgiu, 1h 49m), coproducție România-Ungaria: Libra Film, Mythberg Films
Sibiu, decembrie 1989. În haosul și panica generate de protestele mulțimii împotriva autorităților, o unitate de miliție devine ținta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldați, milițieni, securiști și civili. Încercând să scape de asediu, căpitanul de miliție Viorel e capturat și acuzat că e terorist.
Spioni de ocazie (2022, r. Oana Giurgiu, 2h), producător Libra Film
În primăvara anului 1944, soarta multor piloţi aliaţi căzuţi în Europa de Est era necunoscută. Biroul MI9 din Cairo a decis recrutarea unor agenţi din rândul sioniştilor care emigraseră din aceste ţări în Palestina, înainte de război. Misiunea lor? Să găsească prizonierii şi să organizeze o potenţială evadare. Spionii de ocazie s-au trezit prinşi între război, politică şi viaţa personală.
Căutătorul de vânt (2022, r. Mihai Sofronea, 1h 35m), producător Libra Film
Radu este singur și are o viață plictisitoare. Un interviu pentru un loc nou de muncă pare să-l scoată din depresie. După un examen medical necesar pentru noul job, află că mai are câteva luni de trăit. Se urcă în mașină și pleacă din oraș. După câteva săptămâni, obosit, se oprește în mijlocul unui sat. Încotro?
Tata mută munții (2021, r. Daniel Sandu, 1h 48m), coproducție România-Suedia: Mobra Films, Film i Väst, Filmgate Films și Mindset Productions
Mircea Jianu, un fost ofițer de informații, află că fiul său a fost declarat dispărut în munți. Se duce în grabă spre locul tragediei, ca orice părinte îngrijorat, în speranța că-l va găsi pe tânăr viu și nevătămat. Dar după câteva zile de căutări zadarnice, Mircea decide să-și adune propria echipă de salvatori, intrând în conflict cu echipa locală. Încet-încet, tatăl care, în frământarea lui, refuză să accepte evidența, devine prizonierul unei bătălii încrâncenate între om și natură.
Oameni de treabă (2022, r. Paul Negoescu, 1h 30m), coproducție România-Bulgaria: Tangaj Production, Papillon Film
Ilie (Iulian Postelnicu) este polițist într-un sat pentru ai cărui locuitori corupția e un mod de viață. În urma unei serii de evenimente violente la care asistă, dar și a tensiunilor care se acumulează, bărbatul se vede nevoit să ia decizii importante la muncă și în viața personală.
Carbon (2022, r. Ion Borș, 1h 43m), producători Kantora Film Production (R.Moldova), Youbesc Creative Institute (R.Moldova), Pascaru Production (R.Moldova), Maya Films Studio (România), Badeamic (R.Moldova), Youbesc Aya (România), Nephilim Producciones (Spania)
În Moldova anilor 90, Dima, un șofer de tractor, decide să se înroleze în armată și să ia parte la războiul de la granița cu Transnistria alături de Vasea, un veteran al războiului din Afganistan. Pe drum spre front, descoperă un cadavru carbonizat care nu prezintă interes pentru nimeni, nici măcar pentru autorități. Dima și Vasea se hotărăsc să-i ofere o înmormântare cuvenită și pornesc într-o călătorie plină de aventuri și situații limită în încercarea de a afla identitatea cadavrului.