Jurnalul.ro Sport eXtrasport Deces fulgerător în NBA

Deces fulgerător în NBA

de Redacția Jurnalul    |   

Antrenorul secund al echipei Golden State Warriors, Dejan Milojevic, a murit, conform unui anunț al clubului din National Basketball Association (NBA). Jucătorul originar din Belgrad a suferit un atac de cord în timpul unei cine a echipei.

Milojevic, în vârstă de 46 de ani, se afla la al treilea sezon ca antrenor asistent la Golden State, după ce a ajutat echipa să câștige campionatul NBA din 2022.

"Suntem absolut devastați de decesul subit al lui Dejan", a declarat antrenorul principal al lui Warriors, Steve Kerr: "Este o lovitură șocantă și tragică pentru toți cei asociați cu Warriors și un moment incredibil de dificil pentru familia sa, pentru prietenii săi și pentru toți cei care au avut plăcerea incredibilă de a lucra cu el. Pe lângă faptul că a fost un antrenor de baschet extraordinar, Dejan a fost una dintre cele mai pozitive și frumoase ființe umane pe care le-am cunoscut vreodată, cineva care aducea bucurie și lumină în fiecare zi cu pasiunea și energia sa".

Cei de la Warriors au precizat că Milojevic a fost transportat marți la un spital din Salt Lake City după ce a suferit un atac de cord la o cină privată a echipei, dar, în ciuda eforturilor de salvare, a murit miercuri.

Anterior, NBA a anunțat că meciul dintre Warriors și Utah Jazz, programat pentru miercuri, a fost amânat din cauza unei "urgențe medicale în familia Warriors".

 

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: deces nba
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri