Jurnalul.ro Ştiri Justitie Decizia premierului Ciolos dupa moțiunea pe Justiție: Raluca Prună trebuie să rămână în funcție

Decizia premierului Ciolos dupa moțiunea pe Justiție: Raluca Prună trebuie să rămână în funcție

Premierul Dacian Cioloș a luat notă de moțiunea simplă votată în Parlament împotriva ministrului Justiției Raluca Prună și consideră că aceasta trebuie să rămână în funcție întrucât parlamentarii nu au avut obiecții asupra mandatului ei, ci au clarificat anumite declarații ale acesteia, precizează purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu

"Premierul consideră că doamna ministru a fost chemată în Parlament nu pentru ceea ce a făcut sau pentru ceea ce nu a făcut în domeniul pe care îl gestionează, ci pentru ceea ce a spus. Totodată, prim-ministrul consideră că parlamentarii au dorit prin această moțiune să își clarifice anumite declarații ale doamnei Prună — făcute într-un context mai larg, legat de investițiile financiare în Justiție — și nu au avut obiecții de fond asupra mandatului sau obiectivelor asumate de ministrul Justiției. Din acest motiv, premierul consideră că doamna ministru trebuie să își continue activitatea și să gestioneze mai departe portofoliul pe care îl deține", se arată în declarația purtătorului de cuvânt al Guvernului.

Moțiunea simplă pe Justiție depusă de PSD la Camera Deputaților a fost adoptată, marți, de plen cu 155 voturi "pentru". Un număr de 60 de deputați nu și-au exprimat votul. Moțiunea a fost dezbătută săptămâna trecută. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri