Jurnalul.ro Sport Fotbal international Decizie fără precedent în Premier League: Jucătorii nu şi-au dat mâna înainte de meci de teama COVID-19

Decizie fără precedent în Premier League: Jucătorii nu şi-au dat mâna înainte de meci de teama COVID-19

Jucătorii lui Liverpool şi Bournemouth nu şi-au dat mâna înainte de meciul de sâmbătă, deoarece oficialii Premier League au interzis strângerile de mână, de teama coronavirusului.

Tradiţionala strângere de mână înainte de meci nu mai are loc în Premier League din acest weekend. În primul meci al etapei, dintre Liverpool şi Bournemouth, jucătorii au trecut unul pe lângă celălalt fără a da mâna.

Regula a fost introdusă de oficialii Premier League înaintea acestei runde, de teama coronavirusului.

Virusul se poate transmite prin strângeri de mână, astfel că forul britanic a decis să renunţe la acest gest pe o perioadă nedeterminată.

Jurgen Klopp a găsit o metodă inedită pentru a se saluta cu şoferul autobuzului, care l-a adus la stadion. Managerul campioanei Europei l-a salutat pe acesta folosindu-şi cotul.

Până în prezent, meciurile din campionatul englez s-au disputat normal, fără amânări sau stadioane goale, însă strângerile de mână de la începutul jocurilor au fost interzise.

Măsura a fost luată şi de alte echipe din Premier League, în timpul antrenamentelor.

Mediafax

Subiecte în articol: premier league jucatori coronavirus
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri