Jurnalul.ro Sport Sporturi Decizie RADICALĂ luată de Simona Halep pentru 2020. „A fost o decizie foarte grea pe care a trebuit să o iau”

Decizie RADICALĂ luată de Simona Halep pentru 2020. „A fost o decizie foarte grea pe care a trebuit să o iau”

Jucătoarea Simona Halep, prezentă vineri seara la Gala Tenisului Românesc, a anunţat că în anul 2020 nu va evolua pentru echipa României în Fed Cup pentru a se concentra pe participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo acolo unde speră să câştige o medalie.

"După discuţii multe cu echipa, am ales Jocurile Olimpice. Ca să fiu capabilă şi aptă 100% în mintea mea cu pregătirea am ales să joc doar la Jocurile Olimpice şi o voi face cu mândrie şi cu mare onoare. A fost o decizie foarte grea pe care a trebuit să o iau, dar e cel mai bine pentru toţi. Aşa am hotărât împreună cu echipa de Fed Cup. Oricum sunt alături de echipă întotdeauna când joacă. Atenţie, nu este o retragere de la Fed Cup, este doar an olimpic şi am ales să joc la Tokyo. Jocurile Olimpice reprezintă prioritatea mea pentru că îmi doresc tare mult să câştig o medalie, de aceea voi participa la tot ce se poate, simplu, dublu şi dublu mixt. Voi face totul pentru a obţine un rezultat bun şi să aduc o medalie ţării noastre", a spus ea.

"Cred în mine, mai ales după ultimele rezultate. Sunt hotărâtă să fac şi mai mult în tenis. Nu pot să zic că am visat la Wimbledon pentru că mi-a fost foarte greu să cred că voi fi în stare să câştig pe iarbă. Dar s-a întâmplat, iar acest lucru mi-a dat mare încredere. Obiectivul meu principal şi prioritatea mea sunt meciurile de la Jocurile Olimpice. Sper din tot sufletul să aduc o medalie României. Iar după aceea, ce va veni pe lângă va fi un bonus", a adăugat Halep.

Numărul 4 mondial a menţionat că va respecta decizia Comitetului Executiv al COSR privind sportivul desemnat să fie portdrapel la Jocurile Olimpice de la Tokyo. "Decizia aparţine COSR. Eu mi-am exprimat dorinţa de a fi portdrapel la Jocurile Olimpice. Nu ştiu cine o să merite acest lucru. Ei vor decide, iar eu voi respecta oricare va fi hotărârea", a afirmat ea.

Simona Halep susţine că a luat o hotărâre bună să efectueze pregătirea din această perioadă în Dubai. "M-a ajutat foarte mult că am făcut pregătirea în Dubai pentru că a fost cald şi nu am avut probleme la spate. De obicei, când mă antrenam la munte în perioada asta mai şi răceam. A fost o decizie bună să mă pregătesc acolo. Eu mă simt foarte bine, nu ştiu ce va fi din ianuarie încolo, dar sunt împăcată cu modul în care m-am antrenat. Am fost acasă de Sărbători şi am avut parte de o surpriză uriaşă să-l am pe domnul Ştefan Hruşcă la noi acasă să îmi cânte, să ne colinde... A fost impresionant şi ţin să le mulţumesc părinţilor pentru acest cadou. A fost o plăcere şi o surpriză foarte, foarte mare", a precizat Halep.

Câştigătoarea turneului de la Wimbledon, Simona Halep (nr. 4 WTA), şi Horia Tecău (nr. 19 ATP - dublu) au fost desemnaţi, vineri seara, cei mai buni jucători de tenis ai României în 2019 în cadrul galei anuale organizate de Federaţia Română de Tenis (FRT).
AGERPRES

Subiecte în articol: Simona Halep
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri