Jurnalul.ro Ştiri Externe Decizii post-Brexit: Acord de principiu referitor la Gibraltar

Decizii post-Brexit: Acord de principiu referitor la Gibraltar

Marea Britanie a ajuns la un acord de principiu cu Spania referitor la Gibraltar. Astfel că se va menține libera circulație dintre Spania și teritoriul britanic din sudul Peninsulei Iberice, potrivit șefului diplomației spaniole, Arancha Gonzalez Laya, transmit AFP.

Brexit-ul va deveni efectiv astăzi, la ora 23.00, GMT.

"Dărâmăm bariere pentru a construi o zonă de prosperitate comună. În cazul Gibraltarului se vor aplica normele Schengen, cu Spania în calitate de responsabil. Am ajuns la un acord de principiu cu Marea Britanie care va fi baza unui viitor tratat între Uniunea Europeană şi Marea Britanie privind Gibraltarul. Nu vor fi bariere, în Gibraltar se va aplica Acordul Schengen, ceea ce va permite evitarea controalelor vamale la frontiera cu Spania", a afirmat Gonzalez Laya.

Subiecte în articol: post brexit gibraltar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri