Jurnalul.ro Ştiri Externe Delegație americană în Taiwan pentru discuții cu noii lideri de la Taipei

Delegație americană în Taiwan pentru discuții cu noii lideri de la Taipei

de Redacția Jurnalul    |   

Doi foști înalți oficiali americani vor sosi duminică în Taiwan pentru discuții post-electorale cu noii lideri de la Taipei.

Ei vor sublinia „interesul de lungă durată” al guvernului SUA pentru pacea în Strâmtoarea Taiwan, potrivit Reuters. Vizita nu este văzută cu ochi buni de chinezi.

Lai Ching-te, de la Partidul Democrat Progresist (DPP) din Taiwan, a câștigat alegerile prezidențiale de sâmbătă. El este un puternic susținător al autonomiei Taiwanului față de China și va prelua mandatul pe 20 mai. China care susține că Taiwan este teritoriul său, l-a numit în mod repetat pe Lai un separatist periculos. De altfel, în ultimii ani China și-a intensificat presiunea militară și politică împotriva Taiwanului.

De aceea, administrația Biden se teme că alegerile, tranziția și noua administrație vor escalada conflictul cu Beijingul.

Institutul American din Taiwan (AIT), care se ocupă de relațiile diplomatice în absența legăturilor oficiale, a declarat că fostul consilier pentru securitate națională Stephen Hadley și fostul secretar de stat adjunct James Steinberg vor vizita insula.

„Așa cum am procedat anterior în urma alegerilor prezidențiale din Taiwan, guvernul SUA le-a cerut foștilor oficiali înalți să călătorească în calitate privată în Taiwan”, a spus AIT.

Surse americane au explicat pentru Reuters că vizita reprezintă o rutină. Americanii sunt principalii susținători ai Taiwanului. Totuși, părțile nu au legături oficiale, stabilite prin ambasade și consulate. În plus, președintele american Joe Biden a declarat sâmbătă, după alegerile taiwaneze, că Statele Unite ale Americii nu sprijină independența Taiwanului.

Subiecte în articol: taiwan alegeri sua China
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri