Trăim într-o perioadă în care noțiunea de adevăr pare să își fi pierdut din greutate în dezbatereile publice. Instituții precum școlile, universitățile, presa tradițională și autoritățile în domeniu sunt privite cu suspiciune, iar minciuna politică este tot mai des folosită, fără a deranja, în obținerea sprijinului electoral. Astăzi, democrația pare mai slabă ca niciodată iar valul populismului crește.
Ce spun ideologii despre democrație
Mulți susținători ai democrației pornesc de la ideea că adevărul este fundamentul acesteia. Filosoful Frank Chouraqui avertizează însă că această presupunere poate avea un cost: concentrarea excesivă pe adevăr poate intra în conflict cu alte nevoi vitale ale sistemului democratic.
Gândirea politică a oferit de-a lungul timpului mai multe motive pentru a lega democrația de adevăr. Cea mai simplă explicație este că democrația promovează valori considerate „bune”, iar adevărul este una dintre ele.
O argumentare mai complexă, formulată de filosoful german Jürgen Habermas, este că democrația are nevoie de o cultură a deliberării. Pentru ca dialogul public să fie funcțional, participanții trebuie să formuleze afirmații ce pot fi verificate ca adevărate sau false.
Într-o linie similară, jurnalista Maria Ressa, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, subliniază că fără fapte nu există adevăr, fără adevăr nu există încredere, iar lipsa încrederii destramă realitatea comună ce ține în viață democrația.
Chouraqui adresează însă o provocare: chiar avem nevoie de adevăr pentru a împărtăși o realitate comună? În viața cotidiană, multe dintre legăturile dintre oameni nu se sprijină pe adevăruri factuale.
Miturile, tradițiile, apartenența culturală sau religioasă creează spații comune de înțelegere fără a se baza pe afirmații verificabile. Comunitățile nu există pentru că sunt „adevărate” în sens strict, ci pentru că oferă coerență și sens vieții celor care fac parte din ele.
Se afirmă adesea că adevărul este neutru și, tocmai de aceea, compatibil cu democrația. Însă criticii populisti ai experților folosesc frecvent acest concept pentru a-i acuza că ar reprezenta interesele unei elite tehnocrate.
Diferența majoră este că experții care caută adevărul trebuie să răspundă public pentru afirmațiile lor. Pot fi contestați, corectați și trași la răspundere. În acest sens, democrația pare mai apropiată de ideea de responsabilitate publică decât de adevărul absolut.
Scopul democrației nu este doar acumularea de informații corecte, ci construirea unui cadru în care oamenii să ducă vieți demne și pline de sens. Acest lucru nu poate fi realizat exclusiv prin fapte și date.
O existență umană împlinită presupune atât înțelegerea realității, cât și găsirea unui sens personal, definit de identitate, valori, interpretări și instituții – elemente care nu se revendică neapărat de la adevărul obiectiv.
Crește valul de populism
Când democrația neglijează dimensiunea sensului și pune accent doar pe adevăr, apare riscul alienării cetățenilor. Pierderea legăturilor cu tradițiile, comunitățile și identitatea națională a creat un context favorabil ascensiunii populismului.
Nu este deloc întâmplător că discursurile populiste se centrează pe teme precum apartenența, originile, nostalgia sau identitatea, oferind răspunsuri emoționale unei lipse de sens pe care elitele democratice o ignoră. Criza actuală nu este doar una a adevărului, ci și una a sensului. Atunci când valoarea adevărului este exagerată în detrimentul înțelesului personal și colectiv, democrația își poate îndepărta propriii cetățeni, împingându-i spre opțiuni antidemocratice.
Adevărul rămâne important, dar nu este suficient pentru a susține o viață umană autentică. O democrație solidă trebuie să îmbine respectul pentru fapte cu grijă față de nevoia oamenilor de sens, legături și valori comunitare reale.