Jurnalul.ro Ştiri Justitie Denunț pe numele lui Daniel Chițoiu. Cercetări extinse în dosarul fostului vicepremier

Denunț pe numele lui Daniel Chițoiu. Cercetări extinse în dosarul fostului vicepremier

Se extind cercetările în dosarul vicepremierului implicat într-un accident în urma căruia un om a murit, anunță Antena3. Daniel Chițoiu a fost denunțat și procurorii cercetează acum noi aspecte ale cazului.

Potrivit informațiilor Antena3, și medicii ar fi în vizorul procurorilor. Aceștia vor să verifice dacă nu cumva Chițoiu a fost favorizat în vreun fel sau nu în momentul în care a fost internat la terapie intensivă, deși, imediat după momentul accidentului, a fost surprins în mai multe imagini mergând alături de anchetatori fără nicio problemă vizibilă de sănătate.

„Apreciez că în această cauză nu poate fi ignorată practica judiciară anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, nu mai demult de anul 2015, a condamnat un medic de la Spitalul Floreasca din București tocmai pentru infracțiunea de favorizare a infractorului săvârșită prin acordarea de îngrijiri medicale (nefiind necesare) fostului premier Adian Năstase, tergiversând astfel executarea pedepsei cu închisoarea la care acesta din urmă a fost condamnat”, spune denunțătorul în cazul lui Daniel Chițoiu, potrivit Libertatea.

Subiecte în articol: daniel chitoiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri