Drama istorică în cinci episoade, filmată în România, ecranizează romanul omonim al lui Maurice Druon. Miniseria poate fi văzută la TVR 1, într-o distribuție de excepție, din 5 iunie, în fiecare vineri, de la ora 21.10.
Din 5 iunie, telespectatorii TVR 1 pot vedea drama istorică „Regii blestemați” (LES ROIS MAUDITS - Franţa, Italia, România - 2005), o miniserie în cinci părţi, după romanul cu acelaşi nume de Maurice Druon. Producția ce are în rolurile principale actori precum Gerard Depardieu sau Jeanne Morreau este cea de-a doua ecranizare a operei considerate una dintre cele mai corecte reprezentări a adevărului istoric. Cele cinci episoade ale seriei sunt difuzate la TVR 1 vinerea, de la ora 21.10.
În mare parte, producția din 2005 a fost turnată în România, mai exact în Hunedoara, castelul ales pentru desfășurarea acțiunii fiind Castelul Corvinilor. Unele scene au fost filmate în catedrala din Noyon și în abația Ourscamp din Franța.
La începutul anilor 1300, visteria Franţei este goală. Regele Filip cel Frumos decide: singura soluţie este preluarea averilor cavalerilor templieri. De aceea, cu ajutorul sfetnicului regal, se ţes în jurul marelui maestru Jacques de Molay și al cavalerilor săi intrigi, minciuni şi acuzaţii de trădare sau erezie.
De Molay și conducătorii cavalerilor sunt condamnaţi la moarte prin ardere pe rug, după ce au fost forțați, prin tortură, să recunoască faptul de a fi comis crime pe care nu le făcuseră. Pradă flăcărilor, ei blestemă regii, dar și pe cei aropiați lor și pe urmașii lor. Coincidență sau nu, papa Clement al V-lea, care deschisese procesul, sub presiunea lui Filip cel Frumos, precum și acesta din urmă, mor chiar în același an. Nici succesorii la tron nu vor fi mai norocoși, murind și ei în urma unor asasinate sau boli și fără a putea da regatului un moștenitor de sex masculin.
După moartea lor, istoria Franţei cunoaşte una dintre cele mai dramatice perioade: jumătate de secol de intrigi politice, de crime, de trădări, de războaie şi foamete, care au culminat cu Războiul de 100 de Ani.
Serialul ce poartă semnătura regizorului Josee Dayan are în distribuție nume mari ale cinematografiei franceze: Jeanne Moreau, Philippe Torreton, Gerard Depardieu. Roluri episodice au și Julie Depardieu (Jeanne de Poitiers), fiica marelui actor, precum și fiul său Guillaume (Louis X le Hutin), mort la numai 37 de ani, în plină ascensiune a carierei sale. De asemenea, vom vedea și actori români – tânăra Ana Caterina Morariu, în rolul Mariei de Cressay, timișoreanul Valentin Vasilescu, în rolul Contelui de Salisbury, ori Dan Bădărău – căpitanul Bersumee.
Interesant este faptul că în distribuția seriei au fost păstrați actori care au avut roluri în prima ecranizare a „Regilor blestemați”. Astfel, Hélène Duc, cea care în varianta din 1972 o interpreta pe Mahaut d'Artois, este, în versiunea actuală, doamna de Bouville; de asemenea, Serge Maillat era William Montaigu în 1972, iar acum îl interpretează pe Adam Orleton. Mai mult, Claude Rich joacă în seria ce va putea fi văzută la TVR 1 rolul cardinalului Duèze, viitorul papă Ioan al XXII-lea, în timp ce soția sa, Catherine Rich, a făcut parte din distribuția primei ecranizări, în rolul Jeanne de Bourgogne.
Pe 5 iunie, de la 21.10, vedem primul episod al seriei, „Regele de Fier”. Drama istorică „Regii blestemați” continuă la TVR 1 pe 12 iunie, cu partea a doua, „Regina sugrumată”, pe 19 iunie, cu episodul intitulat „Otrăvurile Coroanei”, pe 26 iunie – episodul 4: „Lupoaica Franței”, respectiv pe 3 iulie – ultimul episod, „Crinul și leul”.