Eşti cu ochii în ecranul telefonului, în timp ce copilul te trage de mânecă, ca să-l ajuţi la lecţii, răspunzi la mesaje şi-n tramvai, şi-n metrou, verifici, înainte să te ia somnul, e-mailurile de la serviciu... Deşi nu e recunoscută oficial, dependenţa de telefonul mobil există şi s-a accentuat în pandemie. Se numeşte nomofobie şi-ţi afectează viaţa cotidiană.
În prima jumătate a lui februarie, aşa cum se întâmplă din 2001 încoace, trei zile au fost dedicate Zilelor mondiale fără telefon mobil. Iniţiativa aparţine unui scriitor francez, care a vrut să atragă atenţia asupra unui rău (necesar, ar zice unii) al vremurilor prezente: dependența de telefonul mobil.
Dispozitiv de bază
Termenul „nomofobie” vine din engleză, „no mobile phobia”, şi desemnează teama de a rămâne fără telefonul mobil la îndemână. Că vrem s-o recunoaştem sau nu, acest dispozitiv face parte integrantă din existenţa zilnică, iar pentru anumite persoane, inclusiv pentru anumite categorii profesionale, a devenit o unealtă indispensabilă.
Chiar dacă nu e o tulburare recunoscută oficial, nomofobia suscită îngrijorări. Într-un studiu realizat de o companie de telecomunicaţii din Franţa, peste 60% din respondenţi au declarat că nu sunt capabili să renunţe la smartphone.
Scurtcircuitează atenţia
Telefonul mobil de astăzi este o unealtă multifuncţională, o ştim cu toţii. Pe care o folosim în scop profesional, pentru a face plăţi, pentru a primi instrucţiuni ca să ajungem în anumite locuri ş.a.m.d. Tot ce păstrăm altădată în portofel se află acum în memoria smartphone-ului. Utilizarea frecventă a aparatului e deci firească.
Ceea ce îngrijorează, spun sociologii, este folosirea excesivă a dispozitivului, dincolo de funcţiunile sale imediate, practice. Când atenţia utilizatorului este solicitată permanent, fie din cauza ritmului conversaţiilor din spaţiul virtual, fie din cauza multiplelor aplicaţii care solicită o reacţie, când acesta nu se mai poate separa de aparat nici măcar în pat... asta înseamnă nomofobie.
Semnale de alarmă
Timpul petrecut zilnic cu ochii în ecranul telefonului este un prim indiciu al dependenței. Apoi, sunt repercusiunile asupra vieţii personale: utilizatorul nu se concentrează suficient asupra evenimentelor din jur, sau întrerupe permanent interacţiunea cu cei dragi.
Dependentul tinde să umple momentele de „vid” din existenţa lui folosindu-se de dispozitivul mobil. Se lasă ghidat de aparat, iar aparatul îl smulge fără milă din realitate, inclusiv în momentele în care utilizatorul are ceva urgent de gestionat sau poartă o conversaţie importantă.
Nomofobia afectează şi calitatea vieţii: depedentul acuză tulburări de somn, oboseală, sau
se simte singur deşi, aparent, are o mulţime de prieteni.
Controlul zilnic
Un test simplu: se măsoară timpul care se scurge între momentul în care utilizatorul se trezeşte din somn şi prima consultare a smartphone-ului. Cu cât intervalul e mai scurt, cu atât dependenţa e mai mare.
Nomofobia e greu de lecuit, dar poate fi controlată. Utilizatorii dependenţi pot să încerce să stea departe de telefonul mobil nu o dată pe an sau pe lună, ci câte puţin în fiecare zi: când sunt înconjuraţi de cei dragi, când sunt la masă, când sunt prinşi într-o discuţie. E destul de greu, ce-i drept: când un amic te bombardează cu mesaje, îţi trebuie voinţă ca să nu reacţionezi.
Concediu la munte
Un prim pas spre control ar fi, spre exemplu, excluderea telefonului mobil din dormitor, sau închiderea dispozitivului pe timp de noapte. Apoi, anumite aparate au funcţiuni care permit urmărirea timpului petrecut cu ochii în ecran şi generare de notificări, când durata prestabilită de utilizare a fost depăşită.
Sfârşitul de săptămână e momentul ideal pentru a lăsa telefonul deoparte şi a da prioritate altor activităţi. Şi vacanţele oferă aceeaşi oportunitate: de a seta telefonul pe modul avion sau de a dezactiva datele mobile - şi de a profita de clipele de relaxare. Dacă nici aşa nu merge, nimic nu e mai folositor decât un concediu la ţară sau la munte, acolo unde reţeaua de telefonie e slabă sau inexistentă.
Prevenire timpurie
La 30, 40 sau 50 de ani, dependența ţine mai ales de folosirea dispozitivelor în scop profesional, într-un mod care afectează viaţa personală. La tineri, utilizarea frecventă a smarphone-ului este modalitatea de a obţine recunoaştere: de a împărtăşi, pe reţelele sociale, experienţele cotidiene şi de a înfrumuseţa voit realitatea.
Dependența poate fi prevenită, iar asta începe din copilărie. Nu sunt rare cazurile când părinţii îi dotează pe şcolari şi preşcolari cu telefoane mobile - în felul ăsta, cred ei, împuşcă doi iepuri dintr-un foc. Micuţii stau cuminţi când au ochii pironiţi în ecran, iar cei mari au sentimentul că îi pot supraveghea mai bine pe prichindei când sunt departe de casă, la şcoală sau la bunici. Chiar şi aşa, adulţii ar trebui să se asigure că aparatul e folosit numai în anumite intervale orare.
Distracţia e altundeva
Cauzele nomofobiei nu sunt greu de ghicit: explozia tehnologică, vastele conexiuni pe reţelele sociale, aplicaţii pentru orice, informaţii în flux continuu... Toate duc la adâncirea acelui FOMO, „fear of missing out” - teama de a rata ceva incitant, ceva distractiv care se întâmplă în altă parte. Anxietatea se hrăneşte adesea cu postările de pe reţelele sociale şi alimentează sentimentul de neîmplinire, de frustrare, legat de credinţa că alţii duc o existenţă mai frumoasă, mai plină de realizări.
Nevoia irezistibilă a utilizatorului de a-şi folosi telefonul mobil - „craving” - este un indicator al nomofobiei.
Unealtă cu două tăişuri
Sociologii spun că telefonul mobil este o unealtă formidabilă nu doar pentru utilizator. Le permite, în egală măsură, fabricanţilor, operatorilor sau specialiştilor în marketing să afle mai multe despre comportamentul şi preferinţele utilizatorilor, să analizeze, să anticipeze, să facă predicţii şi să plaseze publicitate ţintită. Prin urmare, oamenii folosesc telefoanele mobile, dar şi telefoanele mobile se folosesc de ei.