Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Depozitele bancare, vedetele  economisirii

Depozitele bancare, vedetele  economisirii

de Adrian Stoica    |   

Procesul de economisire a continuat tendinţa observată în ultimii ani. Activele financiare s-au majorat cu 4 % în perioada ianuarie - iunie 2016, comparativ cu 5 % în anul 2015 şi 7 % în anul 2014, potrivit Raportului asupra stabilităţii financiare prezentat de BNR. Categoriile de active financiare care au înregistrat cele mai importante creşteri în primul semestru al anului au fost depozitele , acţiunile şi contribuţiile la fondurile de pensii,  în timp ce instrumentele cu venit fix au înregistrat scăderi. Pe termen scurt, menținerea ratelor de dobândă la nivelul actual ar putea să reducă preferinţa pentru economisire în favoarea consumului.

Potrivit Raportului de stabilitate al BNR, prezentat de viceguvernatorul.... active financiare care au înregistrat cele mai mari creşteri au fost depozitele (cu 7,8 miliarde de lei, respectiv 5,2 % în perioada ianuarie – iunie 2016, comparativ cu 13 % în intervalul iunie - decembrie 2015), acţiunile (cu 6 miliarde de lei, din care 1,9 miliarde sub formă de acțiuni cotate) şi contribuţiile la fondurile de pensii (cu 3 miliarde de lei ), în timp ce instrumentele cu venit fix au înregistrat scăderi (cu 0,9 miliarde de lei).

 

Oferta este limitată

Analiza în structură a deţinerilor de active financiare de către populaţie relevă persistența provocărilor menţionate şi în rapoartele anterioare: (i) lipsa unei diversificări adecvate a instrumentelor de economisire şi investiţie; depozitele continuă să reprezinte principala formă de economisire (59 %în total active lichide sau 29 % din total active financiare deţinute de către populaţie, iunie 2016), precum și (ii) ponderea semnificativă a activelor cu un grad redus de lichiditate (aprox. 50 %).

 

Populaţia, creditorul sistemului financiar

Volumul depozitelor la nivelul sistemului bancar românesc era de 241,9 miliarde de lei la iunie 2016, din care 154,2 miliarde lei constituiau depozitele aferente persoanelor fizice. Majoritatea depozitelor deținute de populație sunt denominate în lei (63 %). Cu toate acestea, consolidarea poziției de creditor net a populației față de sistemul financiar s-a realizat pe fondul evoluţiei pozitive a componentei în valută din ultimul an (depozitele în valută au crescut cu 7 % în perioada septembrie 2015-septembrie 2016). În ceea ce privește structura pe valute, cea mai mare parte a depozitelor sunt denominate în euro (31 % din total), în timp ce volumul de depozite în CHF reprezintă sub unu la sută din total.

 

Dobânzile mici reduc economisirea

Pe termen scurt, menținerea ratelor de dobândă la nivelul actual (1,08 % în medie pentru depozitele în lei, respectiv 0,4 la sută pentru depozitele în euro, iunie 2016) ar putea să reducă preferinţa pentru economisire în favoarea consumului, deși sunt și analize care arată contrariul, a subliniat viceguvernatorul BNR.

 

Pe termen mediu şi lung, gradul redus de incluziune şi de educaţie financiară, accentuarea procesului de îmbătrânire a populației şi intensificarea migraţiei, în special în rândul tinerilor, vor contribui la diminuarea ratei de economisire a populației.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri