Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputat USR: Convorbirile dintre victimă şi operatorii 112 - răvăşitoare. Cu siguranţă, vor ieşi din anchetă disensiuni

Deputat USR: Convorbirile dintre victimă şi operatorii 112 - răvăşitoare. Cu siguranţă, vor ieşi din anchetă disensiuni

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat, luni, după audierea reprezentanţilor STS în Comisia pentru apărare, că sunt "răvăşitoare" convorbirile dintre Alexandra şi operatorii 112, adăugând că vor ieşi în cadrul anchetei "nişte disensiuni", pentru că există "un fel de conflict" al declaraţiilor între instituţii.

"Pe de altă parte, ştiţi foarte bine, că astăzi am ascultat acele convorbiri între victimă şi operatori. Vă spun un singur lucru: este răvăşitor, este pur şi simplu devastator şi personal, dar cred că şi colegii mei suntem foarte dezamăgiţi. Cu siguranţă, vor ieşi în cadrul anchetei nişte disensiuni. (...) Spun la modul general, pentru că există un fel de conflict aşa al declaraţiilor între instituţii, în loc să aibă, să facă front comun şi să dea informaţii cu acurateţe către public, faptul că nu au făcut acest lucru a condus la informaţii contradictorii, la informaţii care pot fi şi manipulări la un moment dat, pentru că există interese foarte mari pentru a arunca toată vina pe cealaltă instituţie, aşa încât vă rog să priviţi cu rezerve tot ce vine fără să aibă un caracter oficial. Trebuie să îi facem pe cei din autorităţi să ne spună în mod oficial care sunt datele câtă vreme nu se periclitează ancheta", a afirmat Ion, după şedinţa Comisiei de apărare în care au fost audiaţi reprezentanţii STS.

El a spus că nu a primit răspuns cu privire la faptul că timp de cinci ani nu s-a rezolvat problema unui sistem mai eficient de localizare.

"Care este motivul pentru care din 2014 şi până în 2019, după cinci ani de zile, încă nu s-a rezolvat această problemă, încă nu s-a găsit un sistem mai eficient, mai rapid şi mai exact de localizare a apelurilor 112? Abia la începutul anului 2017 s-au pus la punct nişte tehnologii care pot face acest lucru, dar, din 2017 şi până în prezent, iarăşi au trecut doi ani de zile şi aceasta este o chestiune asupra căreia nu am găsit un răspuns decât acela că s-a contestat. (...) Din punctul meu de vedere există o birocraţie care a blocat undeva această achiziţie. E adevărat, se doreşte a se face ceva pe fonduri europene, mult mai amplu, care depăşeşte cu mult strict această chestiune a localizării apelurilor, dar este un termen foarte lung de doi ani de zile", a completat Stelian Ion.

La rândul său, deputatul USR Bogdan Rodeanu a afirmat că este o problemă "gravă" faptul că după o oră şi jumătate reprezentantul Poliţiei a solicitat sprijinul STS pentru a se vizualiza zona de unde se indicase că ar proveni apelul victimei.

"Din informaţiile furnizate de reprezentantul STS, Poliţia a solicitat sprijinul STS pentru a deschide acea aplicaţie şi pentru a vizualiza aria primară în care se afla victima", a explicat el.

Rodeanu a adăugat că în comisie nu s-au identificat soluţiile pentru prevenirea unor astfel de situaţii, pentru că nu s-au terminat toate audierile.

"Situaţia este mult mai complexă, cu foarte mulţi actori instituţionali şi pentru a vedea ce nu a mers bine şi ce se putea regla pe cale legislativă trebuie să evaluăm şi activitatea celorlalte instituţii. Ne pare foarte rău şi este complet regretabil că astăzi nu au fost prezenţi în sală reprezentanţii MAI, ai Inspectoratului de Poliţie şi ai Direcţiei de Protecţie Internă", a afirmat Bogdan Rodeanu.

În cazul tragediei de la Caracal, Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor i-a audiat, luni, pe reprezentanţii STS. Mai mulţi deputaţi au criticat lipsa reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Interne. Preşedintele comisiei, Dorel Căprar, a precizat că a avut o discuţie cu ministrul de Interne şi acesta va fi invitat ulterior, după şedinţa CSAT, la audieri. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri