Jurnalul.ro Ştiri Observator Deschidere an școlar. O comună din Timiș a fost încadrată în scenariul roșu din greșeală

Deschidere an școlar. O comună din Timiș a fost încadrată în scenariul roșu din greșeală

Comuna Bara, județul Timiș, a fost inclusă în scenariul roșu pentru deschiderea școlii, deși nu există nicio persoană confirmată cu noul coronavirus.

Cele trei persoane infectate, care apar în statisticile naționale și județe, locuiesc la 30 de kilometri distanță, potrivit pressalert.ro. Aceste trei persoane locuiesc în Lugoj și au viză de flotant în Bara.

Autoritățile urmează să analizeze situația din nou, pentru a putea scoate comuna din scenariul roșu și a permite copiilor să meargă la școală.

„În urma unor discuţii pe care le-am avut cu reprezentanţii DSP şi cu cei de la Primăria Bara s-a ajuns la concluzia că cei trei pozitivi de fapt nu locuiesc în comuna Bara. Ei au flotant în această localitate, dar pe deciziile de carantinare ei locuiesc şi sunt în carantină în localitatea Lugoj, acolo unde sunt şi monitorizaţi de structurile MAI pe perioada carantinei. Pe statisticile naţionale ei apar ca şi pozitivi la Bara, dar în realitate ei locuiesc şi sunt în carantină în localitatea Lugoj”, a declarat Liliana Oneţ, prefectul judeţului Timiş.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri