Jurnalul.ro Ştiri Locale Descoperire incredibilă în Harghita: Proiectil exploziv din Al Doilea Război Mondial, găsit în pivniţa unei case

Descoperire incredibilă în Harghita: Proiectil exploziv din Al Doilea Război Mondial, găsit în pivniţa unei case

Un proiectil exploziv provenind din Al Doilea Război Mondial a fost descoperit marţi în curtea unei case din localitatea Satu Mare, elementul de muniţie fiind ridicat şi depozitat în siguranţă de pirotehniştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

"Un element de muniţie a fost descoperit în pivniţa unei case recent cumpărată, pe timpul curăţeniei generale, de către noii proprietari, care ne-au solicitat intervenţia. Echipa pirotehnică a identificat elementul ca fiind un proiectil exploziv calibru 85 mm, provenind cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu.

Potrivit sursei citate, proiectilul a fost ridicat, transportat şi depozitat în siguranţă şi va fi distrus ulterior, aceasta fiind prima misiune pirotehnică din 2019 a ISU Harghita. AGERPRES

Subiecte în articol: proiectil exploziv Harghita
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri