Jurnalul.ro Ştiri Locale Descoperire incredibilă în Vaslui: O bombă de aruncător, găsită de un cetăţean care făcea săpături în curte

Descoperire incredibilă în Vaslui: O bombă de aruncător, găsită de un cetăţean care făcea săpături în curte

Un cetăţean din suburbia Viişoara a municipiului Vaslui a găsit, joi, în timp ce făcea săpături în curte, o bombă de aruncător, care datează cel mai probabil din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, elementul de muniţie era în stare de funcţionare, existând riscul producerii unei explozii.

"Echipa pirotehnică a Inspectoratului a ridicat de la locul solicitării o bombă de aruncător de mare capacitate de calibru 82 de milimetri, care era în stare de funcţionare. Elementul de muniţie a fost ridicat de la faţa locului şi transportat în condiţii de siguranţă, în depozitul special amenajat, urmând că ulterior să fie distrus", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.

Reprezentanţii ISU le recomandă cetăţenilor să anunţe autorităţile când găsesc astfel de elemente şi să evite manevrarea şi transportul acestora. AGERPRES

Subiecte în articol: bomba de aruncator vaslui
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri