Descoperire șocantă, făcută astăzi de o bătrână din satul Tichilești, județul Constanța. Femeia tăia via din spatele casei, când, la un moment dat, o siluetă ascunsă în iarbă i-a atras atenția.
Când s-a apropiat, a realizat că stă lângă niște oseminte umane. Îngrozită, femeia a sunat la 112.
O echipă de criminaliști a sosit la casa bătrânei și constatat că au de a face cu cadavrul unei femei, decedate de foarte mult timp.
Primarul comunei Horia, de care aparține satul Tichilești, ne-a declarat că osemintele au fost, cel mai probabil, aduse din altă zonă. Bănuiala autorităților este că cineva a eliberat un cavou dintr-un cimitir și a aruncat resturile la întâmplare.
În jurul osemintelor au fost găsite și fragmente de sicriu, dar și resturi de bancnote vechi, din anii 90.
Polițiștii au pornit o anchetă, iar primul lucru pe care trebuie să-l stabilească este vechimea oaselor.
Sursa: reporterntv.ro