Intervenția a fost coordonată de polițiștii Serviciului pentru Protecția Animalelor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB), cu sprijinul Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA).
Potrivit reprezentanților ASPA, animalele locuiau împreună de mai mulți ani, iar lipsa sterilizării a dus la înmulțirea necontrolată a acestora, până la atingerea unui număr foarte mare.
„Aceste pisici trăiau de ani de zile împreună, o parte dintre ele nesterilizate, s-au înmulțit necontrolat și s-a ajuns la acest număr uriaș. Evident, unele au probleme de sănătate. Nu a fost ușor să fie relocate atâtea pisici într-o singură zi, însă totul a decurs bine, a fost o muncă de echipă și o colaborare foarte bună între autorități și ONG-uri”, au transmis reprezentanții ASPA pe pagina oficială de Facebook.
Operațiunea de relocare s-a desfășurat pe parcursul unei singure zile și a implicat eforturile comune ale autorităților și ale mai multor organizații pentru protecția animalelor.
Pisicile au fost preluate de mai multe asociații care le vor asigura îngrijirea și tratamentul necesar, printre acestea numărându-se Asociația Sache, One Rescue, Save Our Paws, Ramses, Anda Panda, Help Lăbuș, Red Panda, World Animal Veterinary Emissaries (Center of Hope), Miaunici și Cuțulici, Suflete Dragi și Refugiul Maidanezilor.
Reprezentanții ASPA au precizat că o parte dintre animale au nevoie de îngrijiri medicale, iar după evaluare, tratament și sterilizare, acolo unde este posibil, vor putea fi oferite spre adopție, scrie Agerpres.